vineri, 8 aprilie 2011

OTILIA NICOLESCU





Cu văzduhul adunat într-un singur ochi,
umblă în lumină, coboară în umbră, suie în fulger.

Când cămăşile vieţii palpitau uşor
de pretutindeni cu nevăzutele semne,
vorbindu-i de o arenă ciudată
în care curg silabele hohotind mărunt
în ritmuri arzând într-un sânge mirat,
dilatat până la muţenie
cu sprânceana aprinsă şi ochiul lipit
până se încheagă pestriţa lume
cu cerul - cuibar pufos,
cu o luminiscenţă stranie,
cu vedenii aproape palpabile,
se scurge... în ochiul deschis.














Bibliografie : Cămăşile vieţii,
Editura Cartea Românească, 1980