Sub biciul tăcerii de carne şi sânge
Ochiul meu te vede printr-un gând.
Eu nu mai plec din mine-n altă toamnă
Căci obosit mă simt de mine însumi,
Pe timpul meu de zbor te las stăpână
Şi pe clipa ce ne-ntoarce-n rădăcini.
În curgerea spre soare imaginând un drum
În hăul meu de dincolo de creste
Călătorindu-mi gândul prin văile de fum
Din noapte înspre ziuă să mă poarte
Pe drumul întâmplat să se termine
În viscole de trup cernut de şoapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu