Din vorbe înălţând poteci de fum
Prin ochii duşi ai zilei către noapte
Pe valuri, pământul meu se aprinde
Şi se preface-n scrum.
În calea mea, căzând de-a curmeziş
O linişte mă cheamă şi alta mă alungă…
Durere roşie-n asfinţit
De răsărit plin de… furtună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu