pe la tâmple
şi vedeam
printre firele
de-un alb-argintiu
altele
de-un negru
aprins
să mă bucur
acum
cât mai e timp
că-ntineream
pentru
viaţa de după
ce casă din pământ
împodobit
cu flori viu colorate
şi-un vişin
în roade
hrăneşte
în zbor
păsări.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAstazi vremea nu m-a inselat. Nu sunt nori, ci numai dungi subtiri, zdrente de nori.
RăspundețiȘtergereAerul incepe sa tremure,ca niste maini de batrani.
Mi-ar placea sa existe o adiere oarecare si ea sa imi explice zambetul tau si alta care sa-ti explice, fara sa te faca sa suferi, tacerea mea.
E ca atunci cand vei vrea sa iti imbratisezi genunchii cu bratele si sa te prefaci ca nu existi si ca pamantul te-a inghitit, ca nu mai raspunzi de nimic in lumea asta.
Poate oamenii sunt bucati de haos peste dezordinea pe care o inchid in ei si poate acest lucru ii explica. Poate acum stiu de ce deciziile sunt intotdeauna alegerile cele mai la indemana, asa cum ai culege niste portocale de pe crengile cele mai joase.. nici macar nu lupti pentru ca e mai simplu sa renunti.
Ma gandesc : sa nu existi, sa fii uitarea unui om uitat pentru vecie, sa mori cand ai murit deja de mai multe ori. :)
multumesc mult Alina pentru vizita si comentariul tau frumos de versuri in proza pe care l-ai postat, ma gandesc...
RăspundețiȘtergereCitind versurile lui Marius si comentariul Alinei, simt cum fiecare cuvant scris vibreaza in aerul toamnei ce cade peste noi cu fiecare secunda scursa in clepsidra timpului.
RăspundețiȘtergereIn toata aceasta curgere fara intoarcere, iata ca putem si "intineri" pe la tample, cu zambetul pe buze si privirea senina indreptata spre zarea necunoscuta ce ne asteapta la pasul urmator.
Vremea depanarii amintirilor va sosi mai devreme sau mai tarziu...
multumesc aniram ptr. frumoasa-ti completare, de vremea depanarii sunt sigur ca va venii, ramane de vazut ce depanam, amintiri sau...
RăspundețiȘtergere