duminică, 3 octombrie 2010

A mai trecut o zi

 


A mai trecut o zi
ascultând ploaia căzând
pe drumul dinspre mal,
respiram greu
sub zgomotul câtorva paşi
şipotind la fereastră
făcând liniştea lacului
să o simt mai aproape ca niciodată,
că vântul mirosea a stânci umede,
a pâraie sălbatice
şi a pământ aburind.
A mai trecut o zi
şi tremurând
mă aflu cu gândul
la ziua ce va sa vină
uitând cum de singurătate
mă-neaca potopul,
din ochii ce, de-atunci
au pleoape de pământ.
A mai trecut o zi,
noaptea s-a scurs
uitându-mă iarăşi,
pentru încă o zi
în visul fără sfârşit
al unei vieţi de o clipă,
singur...
A mai trecut o zi !










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu