Romanţa fără muzică

                            lui Ion Minulescu

În zări

străbătute de ani zeci

se aude încet

o romanţă fără muzică

a acelui ateu

ce doar în iubire se-ncrede

şi tace,

tace de frică

să nu deştepte tristeţea amintirilor culcate

în sicriele albastre ale zilelor de ieri

şi speranţa şi-o lasă

în ţara în care sunt regi:

nimicul,

eternul

şi albastrul din cer.

Clopotele răsună

spulberând mângâierile deşarte...

Toţi cei care l-aţi pierdut

şi-aţi plâns,

iertaţi şi-n linişte ascultaţi-i...

romanţa fără muzică!