Fără a pricepe de ce,
un fel de tinereţe falsă
şi vânturatică
se zburlea pe buza sa creaţă
cu intenţia vădită
de a stabili distanţele,
prigonindu-l
cu un zâmbet nehotărât
să pătrundă taina
acestei lungi intimităţi.
Ar fi vrut
să strige din toate puterile,
să prindă
crâmpeie de amintiri
şi să le fixeze,
dar nu ştia să le înfăţişeze,
să le îmbrace.
Îşi plimba limba prin gură
cu bătăi de inimă
când vorbea cu oarecare…
aprindere.
Cu linişte în suflet,
nu se mai mira de fapte.
Se simţea… mulţumit.
Îmi place mult prea mult mulţumirea ta, acceptarea faptului că fantome născute din amintiri îţi pot învălui sufletul în linişte şi lucrul acesta nu îţi mai produce mirare, deşi te poate încă surprinde.
RăspundețiȘtergereE poate printre puţinele dăţi, dacă nu o fi chiar prima dată, când ai impresia că nu ştii să-ţi îmbraci trăirile în cuvintele potrivite să exprime exact ceea ce vrei. Laşi impresia că sufletul îţi e plin până la refuz de starea aceasta de bine, de mulţumire de tine şi nu numai, de dragoste de viaţă, de viitor şi de trecut in egala masura.
iti multumesc Y aniram
RăspundețiȘtergere