marți, 4 ianuarie 2011

Mulţumire



Fără a pricepe de ce,
un fel de tinereţe falsă
şi vânturatică
se zburlea pe buza sa creaţă
cu intenţia vădită
de a stabili distanţele,
prigonindu-l
cu un zâmbet nehotărât
să pătrundă taina
acestei lungi intimităţi.

Ar fi vrut
să strige din toate puterile,
să prindă
crâmpeie de amintiri
şi să le fixeze,
dar nu ştia să le înfăţişeze,
să le îmbrace.

Îşi plimba limba prin gură
cu bătăi de inimă
când vorbea cu oarecare…
aprindere.

Cu linişte în suflet,
nu se mai mira de fapte.

Se simţea… mulţumit.