Într-o umbră de ironie
în bătaia unei raze de lumină,
stând în nemişcare
ceas cu ceas,
ar fi căzut
cu trupul tremurând
legănat de-aduceri aminte
în senzaţia de singurătate
ce părea că-i cuprinde
sufletul rătăcit.
Strângând din ochi cu furie,
plângea cu faţa ascunsă în mâini
obosit să mai curgă
în tăcerea ce-l îmboldea
în aerul de deasupra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu