Cu privirea aţintită
la faţa răsfrântă
de sticla lucie,
îi bătea inima
nebuneşte, când
cuprins de îndoială,
ca să răsufle câteva clipe,
trebuia să caşte gura.
Se temea
să nu-şi piardă şirul ideilor
forţându-se
să-şi oprească în loc
gândurile întrerupte
ce deveneau fără şir,
când nu mai putea răsufla.
Umbla în lung şi în lat,
împrăştiat în mădulare,
vrând să arate… nepăsare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu