Cu picioarele tăiate parcă,
să nu mai poată mişca,
învăluit de aerul rece
dădea din umeri
cu capul plin de gânduri.
În lumina
ce se strecura în suflet,
era lovit de răcoarea umedă
ce-i îneca răsuflarea.
Nu mai scotea nici un cuvânt
din gura bâlbâită de vreme.
Zăcea… în fundul trupului.
Zacea...in fundul trupului
RăspundețiȘtergereAh... e dureros. E poate prea dureros pt un om cu ''gura balbaita de vreme''. Si prea trist, deoarece ''capul plin de ganduri''... trebuie sa aibe parte de liniste, nu de ''racoare umeda''
iti multumesc de vizita si rezonanta asupra randurilor mele
RăspundețiȘtergere