Prin noaptea lungă, de tăcere unsă,
Nu vreau să ştiu vreodată
Cum lacrimile ard
Trecând în veşnicie orice clipă,
Când spaima depărtării m-a suspendat pe vânt
Să risipesc uitarea şi teama s-o înfrâng
În ochiul dinspre mine fără pleoapă…
În şansa mea de dincolo de vreme,
Imaginând o curgere spre soare
În zboru-mi ce nu vrea
În umbre să coboare
Sărutul depărtării pe buzele de ceară,
Cât anii s-or opri să mai amâne
Ecoul trist cutreierat de gânduri
În taina mea ştiută doar de îngeri
Şi-n drumul care duce spre oriunde,
Sub clipele ce macină în os
De m-ar putea despovăra
Aş vrea să strig şi chiar să înţeleg…
A lumii întrebări fără răspuns.
Ştiu oare îngerii şi a mea taină?
RăspundețiȘtergere