Sunt Român

Picioarele aleargă pe brazda bunilor acoperită de astfaltul din noi. Prin crăpăturile ivite, sufletul lor creşte, m-agăţ, mă-nalţ cu roşul ce curge prin vene, stăpânesc orizontul galben din privirea cu cerul albastru ce-mi dă nemărginirea pe nori cu degetele-mpietrite s-aştern râuri, văi, munţi, dealuri şi păduri. Din suflet strig: sunt Român!

Gânduri imaginare

A trecut visul. Floarea singurătăţii peste anotimpurile mele… într-un amestec, primăvara-n ploi plângând cu muguri închişi la chip de cuvinte plate vara, caldă şi tăcută tremurând în adăpostul ei, în clarul stelelor, răsfrântă de pământ, toamna-n violet spray-at zăcând într-un extaz pe un brun trunchi de copac de nemişcare iarna, spartă-n oglinda cu ochii ca o pamblică tivită rătăcind timid, a trecut visul peste anotimpurile mele… adumbrea marginea drumului, noaptea, cu gene smolite gâlgâind gândurile şi tristeţi pe chip ivite. Constanţa Abălaşei-Donosă/ Marius Iulian Zinca, Vis imaginar/ Gândurile, duet aprox. 1 la 1

Mâini ştiute

Mâinile tale desfăşurate, pot cuprinde-n ele, într-o serie de imagini, întreg pământul. Ocolurile vieţii şi cerul li se păreau ciudate cu noian de stele, cu o emoţie confuză, cu gesturi tandre rămâneau putin gânditoare. Îmi mângâie obrajii fierbinţi cu pleoapele şi ochii albastri ce stăteau să cadă (le privesc cuminţi neştiind să vorbească). Mâinile tale în faţa acestor schimbări neaşteptate, dau muzicii sens, măreţie, culoare, transformă durerea-n uitare. Păreau… ele prin gesturi, doar vagi puncte albe ce se perindau prin aer. Vorbesc. Mâinile tale ce mult le iubesc. Delia Stăniloiu/ Marius Iulian Zinca, Mâinile tale/ Nu ştia, duet aprox. 1 la 1

Timp fără tine

Gustând apusul începutului de toamnă într-o nuanţă de imensă mirare, pe frunze încă verzi pictez un dor amar. Un cap umbrit- iubirea de o lumină răsfrantă la durere mă condamnă în odihna totală… (nu poate fi al inimii veşnic amnar, al unui strigăt nestăpânit…) coboară toamna-ndurerată peste mine de gestul liniştit abandonându-şi frunzele-ncăpăţânate cu care îţi mângâi fruntea ce n-ar fi vrut să moară simplu, fără tine cu un mic zâmbet speriat şi cu atâtea vechi speranţe amânate într-o vagă umbră de ironie. Încă o toamnă fără tine se aşterne, fără treceri nesimţite. Ecoul frunzelor căzând se stinge-n iarbă cu o frumuseţe adâncă. Clepsidra cerne frântă clipele eterne ce părea că începe… un timp nou. Încă te-aştept, când noaptea luna stă să soarbă. Marilena Velicu/ Marius Iulian Zinca, Încă o toamnă fără tine/ Timp nou, duet 1 la 1

Tristeţea din ochi

Tristeţe în pahar pierdut, mecanism uscat, scârţâitor, sfâşâitor, azi mă răsfeţi c-un ştreang cusut ca un ochi lovit brusc de orbire din doine râncede şi-amare e viaţa noastră fără lacrimi pierdute-n cioburi de pahare. Pe praful pamântului, doar valul nopţii mai rămâne împăienjenindu-se privirea în aburul ieşit din urne şi-mpovărând înăsprite inimi şi spume cresc pe ale mele urme- se toarnă gânduri. Sunt turme transformate-n dune în tiparul sentimentelor scăldate-n tina fără nume să trezească puternice emoţii şi plânse, aruncate-n lume, pierdute-n lupte timpurii. Tristeţe în pahar pierdut, aştept din ochi storşi, să uiţi tot cea durut, o ploaie să… cadă. Aga Lucia Selenity/ Marius Iulian Zinca, Tristeţe/ Din ochi… ploaie, duet 1 la 1

Timpul cu tine

Dă-mi mâna, lasă-mă să alunec înainte pe chipul râului ce-şi poartă viaţa. Totul era timp în pântec, ca o mamă. Din mal zbura în lung şi-n lat. În mal se ridică sirenele rostind fără teamă poate, într-o zi, incantaţia tăcerii. Eu. Un fir de praf călătorind discret, se va găsi cineva să-l închidă într-o clepsidră. Acum ascult heruvimii ascunşi. Totul este iubire, iubire de viată în Ochiul de Cristal de zbor din suferinţa timpului închis… într-o clepsidră. Mihaela Roxana Dumitriu(Masha Alexandrova)/ Marius Iulian Zinca, Cu tine/ Iubirea timpului, duet aprox. 1 la 1

Privind ţărmul

… nu ştiu cum am să înghit tăcerea asta târşind şi câte hăuri vom mai trece prin noi, printre detalii. Rabd şi mă alin cu marea, imaginea tulbure din adâncuri printre alge şi valuri înecat în ceaţă număr paşi din doi in doi într-o înlănţuire întâmplătoare, iau cerul în spate ce aruncă umbre lungi, să-ndrept cărarea pentru amândoi. m-aşez cu gesturi obosite la ţărmul cu duminici albastre privind cerul printre degete. Dumnezeu cu pâine şi sare în mâini, aştepta… Mihaela Aionesei/ Marius Iulian Zinca, la ţărmul cu duminici albastre/ Privind cerul, duet 1 la 1

Tu şi timpul

Tu mă inhibi cu mâinile întinse a chemare, mă bântui şi mă vrei înfăşurat în vuietul tăcerii. Nu te condamn. Mă simt eu însămi pe strigătul luminii, în pata de culoare vinovat. Din oglindă, citeşte asta dacă priveşti cu limbi de clopot adânc în ochii mei. Mută-n cuvânt, mai simţi acelaşi lucru oare ? De ce nu îmi apari în vis spre fluviul fără vad şi te visez mereu doar înainte de culcare ? Trece… timpul. Melania Grozavu/ Marius Iulian Zinca, Tu/ Trece… timpul, duet 1 la 1

Tuşele vibraţiei

Învălui clipele râului murmurând în valea adâncă a luminii (se scurgea în ritm mai domol). Cuvintele pier peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului, înghiţite de gesturi largi, înnegrite de trecerea timpului. Umbrele primesc deasupra porţii late, tuşele pastelate ale mângâierilor vestind parcă… eternitatea. Din întuneric apar drumurile puzderiei de oameni gradaţi în vârstele seninătăţii ce se revărsau. Fire prelungi se pierd, revin sătul să tot apăs pedala timpului în braţele nesfârşitelor bolţi plutind, spălându-mi ideile păcătoase în profunzimile inspiraţiei, să vibreze am făcut, corzi demult uitate din secunda în care vârfurile visurilor noastre, se ating… Anne Marie Bejliu/ Marius Iulian Zinca, Tuşele seninătăţii/ Vibraţie, duet 1 la 1

Voi fi schimbat?!...

Nu te îngrijora de gustul iederii amare, umbra aleargă. Nici de fuga mea în lumi necunoscute şi cu răsuflarea înconvoiată. Nu te mai gândi la iubirea noastră dulce-amaruie, îşi schimbă culoarea. Nici la zborul nostru nostru înmugurit în zâmbete atât de profund. Va fi atât de simplu totul încât nici nu vei înţelege cu expresia aceea pierdută, decât mult mai târziu, când sufletul meu va fi pictat iubirea şi cu faţa istovită, vei aştepta o vreme în pustietatea frunzişului umed. E bizar, poate vei crede că nu te-am iubit îndeajuns să vezi atât de aproape, dar atunci numai voi creşte în tine ca un fir de iarbă cufundat deseori în colţul ştiut al inimii tale, unde-ţi voi înflori răsăritul în umbre transparente. Nu plânge, nu dispera, nu-ţi zădărnici căutările cum respiră vântul. Voi fi aici, doar pentru tine aşteptându-te şi inima bate puternic la celălalt capăt al meu când stelele sunt reci. Totul s-a schimbat… Popa Ines Vanda/ Marius Iulian Zinca, Voi fi aici/ S-a schimbat, duet 1 la 1

Simţirea timpului

Auzi gândurile-n noapte, într-o stare de nelinişte, cuvintele vorbind în şoaptele unui entuziasm nestăvilit ? Auzi ecoul bătăilor inimii minţii tulburate din roua dimineţii pe firul ierbii de un imbold grozav înnegrit de vreme ? Fiorii trimişi- firul de dor aruncând priviri întrebătoare, puf de păpădie pe vânt uşor unui chip sever ? Când steaua mea îţi cade-n palmă într-un amestec, să rabzi ca să te ardă calmă o patimă înverşunată ? Auzi lumina lunii, raza soarelui, a invitaţiei la sarcasm pe ram, aşezat trupul vântului uitat de timp ? Ropotul lacrimei când cade, sub nori inima se zbate ? Elisabeta Luşcan/ Marius Iulian Zinca, Simţire/ Uitarea timpului (în sarcasm), duet 1 la 1

Poveste-ntr-un motel

Eu sunt valul ce-şi poartă durerile singur, departe-ntr-un motel, în tânguit de bătrâne clopote de nici stelele ce prevestesc furtună, nu le mai număr. Tu eşti malul ce-mi vede căderile de ape în ropote dup’un pahar de vorbe roşii într-o vreme nebună spuse în câte’ş trei limbi odat’ te voi inunda în dragoste de mine să-ncerci de poţi să-nţelegi şi-ţi voi pătrunde în nisipurile fierbinţi. Mai ceri un pahar băltind a speranţe pământ dintr-un tine de roşii vorbe-n singura limbă şi-n hamace de nouri aştepta-vom cuminţi să treacă furtuna de noi cunoscută de cei ce erau şi ei singuri pe când eu îţi voi spune departe-ntr-un motel, poveste cu o mare şi un ţărm… Poveste de doi. Florina Sanda Cojocaru/ Marius Iulian Zinca, Poveste de doi/ Departe-ntr-un motel, duet 1 la 1

Dorul amintirii

Mi-am pansat sufletul cu un nor. Îţi aminteşti de noaptea-n care cu pietre aruncam să nu mai curgă la cer râuri de dor după stele să cadă să ţi le prind în păr. Mi-am pansat sufletul cu o aripă şi broşă să-ţi fac să nu mai doară în fiece clipă să ne plimbăm pe lac. Mi-am pansat sufletul s-ascultam clipocitul apei adânci cu iubire, bătăi de inimă nebune iată, acum dau de stire gângănii în zbor ce se adună că sufletul meu vrea să zboare şi coroană pe cap din nuferi ţi-am împletit într-o iubire. Şi-apoi în uitare mi-am pansat sufletul… Îţi aminteşti de acea noapte. Lenuş Lungu/ Marius Iulian Zinca, Dor/ Îţi aminteşti…, duet aprox. 1 la 1

Necuvintele din spatele cuvintelor

Pe principiul „afară e vopsit gardul şi-năutru-i leopardul”, m-am… „îmbătat” cu şi din cuvinte scriindu-le, să mă citiţi printre rânduri… după gard. * Ultimul cuvânt aparţine întotdeauna celui care vine…

EMINESCU

Fiecare îşi are universul său, doar că fiecare e o mică galaxie în universul lui EMINESCU. * E cerul plin de stele, însă doar una e… LUCEAFĂR. * Fiecare Luceafăr îşi are Cătălina lui… sau Fiecare poate fi Luceafărul universului sufletului unei Cătălina … dacă o găseşte.

STEA

Fiecare are câte o stea, doar (a)prindeţi lumina-n căderea-i… * Ne bucurăm privind strălucirea unei stele. Nu va mai lumina mult. Străluceşte în apogeul arderii sale, dar suntem noi conştienţi de asta?... * Indiferent de culoarea „punctului” de la capătul drumului fiecăruia, faceţi-l luminos… * Nicio stea nu are strălucirea unei stele căzătoare, de ars/stins, se sting/pălesc toate… * Chipul aflat în umbră, nu va culege stele nici din lumină. * O stea e… mică, dar în/cu lumina ei, prinde/captează toate privirile noastre.

COMUNICARE

Cuvintele sunt… efectul gândurilor noastre, fie ele rostite sau scrise sau… nu. * Arma necuvintelor dintre rândurile cuvintelor, e mai puternică decât orice armă… * Ca să aibă loc… comunicarea între oameni, trebuie să existe cel puţin un punct comun… de legătură între ei…, la măcar unul din nivele - suflet, minte şi trup (non-verbală) - EMPATIE. * Vorbele cu efect imediat la fel de uşor şi pleacă. Cu efect întârziat însă… durează mai mult decât viaţa unui om. * Scuzele cerute în momentele ce nu par a le fi atribuite, te scapă pentru atunci când nu poţi/vrei/trebuie să ţi le ceri… mai ales între prietenii de suflet şi nu contează pentru ce atâta timp cât există un motiv sau motivaţie. * Într-o comunicare, dialog, înainte să vorbeşti, trebuie să înveţi să asculţi. * Şoapta – gândurile alergate în tăcerile lungi din sângele năvălit în obraji. * Nestăvilire – rostogolirea vorbelor din gură într-o învălmăşeală de gânduri. * Joc de cuvinte – plăcerea ridicolului produs amestecului de/din materie. * Cuvinte amânate – întoarcerea-n timpul unui zbor însângerat de amintiri. * Vibraţie – întunericul deplin înăbuşit de obişnuinţă, trimite valuri mărunte-n colţul pleoapelor spre trofeul suspendat… lumina. * Un vocabular indiferent de forma/culoarea lui, dar folosit cum, când şi unde trebuie, te face mai domn/doamna decât orice… elevare din spatele „siropurilor”. * Semnul întrebării – mărturisiri care vin simţindu-te în continuare… singur.

OMUL

Niciodată nu poţi reuşi a te vedea/cunoaşte mai bine decât prin ochii, mintea şi sufletul celorlalţi… * Într-o linişte uimită, doar sufletul se aude făcând zgomot… * Toţi suntem lumină şi suntem făcuţi să o… împrăştiem în jur, numai că lumina unora din noi, e întuneric pentru alţii… şi invers. * „Zbârciturile” trupului, feţei ţi le dă timpul, ale sufletului însă, eşti singurul în măsură să le opreşti apariţia… * Frica/emoţia e în noi şi-n toate, depinde cum o stăpânim şi/sau dirijăm în şi din viaţa noastră… * Nesimţirea nu costă, dar… se plăteşte (cândva şi de la cine nu te aştepţi). * „Te faci frate cu dracul până treci puntea” (spune o vorbă), problema e dacă aflăm cine e „dracul”- el sau noi… * Nu-ţi cere scuze niciodată şi nimănui afar’ de tine însuţi şi lui Dumnezeu, restul sunt doar interpretări de vorbe, fapte şi/sau… alte persoane… * Ne doare şi/sau plângem durerea celor din jur amintindu-ne de durerea de/din noi… * Negura timpului nu-şi va aduce aminte de tine, dar urmele vor rămâne. Calcă apăsat! * Îţi poţi vedea/simţi/auzi cel mai bine calităţile, ascultând „răutăcismele” celor din jur. * Fulgul din cer e atât de uşor, fulgul de la ceilalţi, te apasă greu… * Indiferent de cât de bun e auzul şi vederea în faţa întâmplărilor sufletului, suntem mai surzi şi mai orbi decât cei ce de-o viaţă, doar cu acei ochi şi acele urechi (ale sufletului şi minţii) văd şi aud viaţa… * Vraja iernii se (poate) destrăma în „mocirla” din noi… * Frunză verde - Iarnă, mi-ai înmugurit tâmplele - Toamnă… * Nu uita să fi bun mereu, „vitejii” te aşteaptă oricând la colţ… * În zăpada de afară, stă viscolul dinlăuntru… * Toţi avem o soartă şi un destin. La destin ajungem toţi, dar nu prin aceeaşi soartă. (Fi-ţi liderul sorţii voastre.) * Ca să te poţi vedea, te uiţi în sufletul aproapelui tău. Ca să te poţi cunoaşte însă, te uiţi în ochii „străinului” de lângă tine… * OM- OMENIRE- OMENIE Omul e singur defel şi-şi caută perechea/perechile singurătăţii sale în omenire filtrându-i fiecăruia „omenia” funcţie de starea, simţirea, trăirea de moment a OM-ului din el. * Fiecare îşi are drumul lui, doar că în intersecţii, de multe ori trebuie să eviţi să calci pe pavajul, covorul întins de cei cu care vei împărţi bucata de drum. Calcă şi prin noroi, dar păstrează-ţi drumul. Pavajul/covorul întins de alţii(chiar dacă cu bune intenţii… la suprafaţă) poate ascunde o groapă adâncă, noroiul însă, se va usca… * (Re)întoarcerea la/printre oameni cu sufletul, e odihna minţii(nu mă lăsaţi vă rog, să văd „calvarul” sufletului…). * Încercarea de a IEŞI… dintr-o stare, e creată de iluzia că n-avem cheia potrivită pentru a deschide uşa, uşă care fie vorba între noi, e deschisă mereu să INTRĂM în următoarea etapă a stării respective. Cheia e la noi tot timpul! * Incompatibilitatea… „eu-lui cu eu”- aruncarea/alungarea de/cu puterea minţii din contopirea imperceptibilă a gândurilor zăvorâte în suflet. * Suntem „Brâncuşi-ul” propriei vieţi, doar că, pe parcursul vieţii, „împrumutăm” uneltele de la alt/altă „Brâncuşi”… şi ele au precizia lor. Mai de fiece data se întâmplă să fie „daltă”… unealta. * Când te vezi pe tine, e mai… departe decât orice privire în zare. * Dă oamenilor numai ce vor să vadă, dar fi întotdeauna TU. * Eşti puternic atunci când ajungi să-ţi cunoşti slăbiciunile… * oameni versus OAMENI – spasme de lumină amuşinând precum animalele sălbatice… printre umbre. * Fragmente de conştiinţă – ecouri de păreri amorţite de/în gânduri. * Când te gândeşti la „slăbiciunea” omului, nu te gândeşti la cuvintele ce ţi „s-au injectat sau blocat în gură’, din respect, eventual pentru el, îi… respecţi optica, viziunea, opţiunea, dar (doar) aşa îi vezi „puterea”… * Între râmă şi lipitoare, asemănarea e că se târăsc. Între lipitoare şi „om”, că amândouă sug…sânge. După, se târăsc pe/la un alt OM.

(NE)ATENŢIA

Neatenţia naşte… atenţia. * Atenţia celorlalţi asupra-ţi vine din neatenţia ta asupra lor… * „Împăienjenirea” – nodul din gâtul (ne)exteriorizării sentimentelor. * Incoerenţa – delirul din circulaţia sângelui… * Doar cu privirea îndreptată spre interior îţi poţi vedea „imprimeul” fiinţei. * Atenţia – atitudinea gânditoare din spaţiile abisurilor fără sfârşit… cu aer proaspăt. * În marea tăcere a nemărginirii ce înghiţea aerul gândurilor întrerupte, (nu) trebuie să caşti gura să-ţi pierzi şirul ideilor… * Efortul de atenţie – pătrunderea cu auzul în imaginea depărtată a vieţii. * Amurgul… din noi renaşte în răsăritul fiecărei clipe ce vine şi întotdeauna frumos, doar noi să vedem asta. * Ploaia ochilor îţi spală sufletul, ploaia din cer spală sufletele noastre, dar suntem prea „murdari” să vedem asta. * Interpretarea – firescul schimbă înţelesul lucrurilor din/in umbră.

NEPĂSARE

Nepăsare şi/sau… neştiinţă?!? Nepăsare - un cuvânt care nu-mi pare potrivit cu „starea cuvenită” a omenirii. Poţi părea nepăsător asupra unui obiect/lucru/persoană pentru că nu ştii „domeniul respectiv de activitate”, dar asta e… neştiinţa care poate fi remediată, (re)educată şi/sau nevrerea unuia sau altuia de a o „pătrunde”, dar mai e vorba aici de nepăsare???... * Zbuciumul lumii e dat de/se reflectă în liniştea ta… aparentă. * Porţile minţii sunt închise în piaţa timpului daca şirul neîntrerupt de observaţii au/sunt forme neterminate. * Impasibil – licărul speranţei pironit din privirea pierdută în tăcere. * Abrutizarea – buzele se şterg de pe chipul cu fruntea boltită şi ochii cufundaţi în orbite, când te pierzi în mintea fără suflet. * Reminiscenţa de moralitate – surâsul neterminat în liniştea aparentă a vorbelor. * Indignare – rotirea lentă a amintirilor, în ochii celorlalţi, fără curiozitate… * Freamăt nestârnit – legăturile desfăcute cu glas mărunt… din memorie.

CALVAR

Calvarul minţii - să se odihnească în… odihna-i. * Calvarul minţii - să o pui să gândească. * „Corvoada” celor cu/ce au „minte”, este că niciodată nu trăiesc… pentru ei. * Calvarul/coşmarul vieţii - să-ţi trăieşti… netrăirea. * Calvarul vieţii - să iubeşti, (dar) să iubeşti clipa trecută… * Euforia unui pahar de vorbă lichidă(în plus), se prelungeşte în agonia de după… * Sufocant – respirarea căldurii împerecherii nopţii din/cu tine. * Înlănţuirea iluziilor – strângerea şi sufocarea tâmplelor clădite în minte… * Premisa nebuniei – desprinderea gândurilor în permanentă schimbare, a întrebărilor mărunte. * Neputinţa – refugiul tăcerii într-o nepăsătoare indiferenţă. * Se ştie de cuvinte că dor cel mai tare, nu trebuie uitate necuvintele aşteptate de la cine ştie valoarea cuvintelor… * Închis în sine – consumul „furiei” în tăcere.

VALOARE

Fiecare dintre noi îşi are timpul său de… strălucire. Trebuie doar să-l ştim unde, când, cum şi să-ncercăm să „profităm” de el, Dar… cum oameni suntem, dacă l-am ajuns, însă el - timpul ni s-a terminat, ne place să ne „spânzurăm” de el fără a ne da seama că astfel… călcăm pe „capetele” celor ce vor să-şi ajungă… timpul lor. Mai bine rămânem pe un „piedestal” pus de cei ce… urcă, pentru ceea ce ai însemnat, însemni, decât să rămânem „spânzuraţi” în (ne)însemnatul din timpul altuia… * În anii de şcoală am învăţat despre COLOANA VERTEBRALĂ. În anii de/din viaţă, căutând-o la oameni, ar fi trebuit declarată „monument al naturii”. O pot număra pe degetele de la mâini pe cea verticală… aflată. Am înţeles apoi că de…, vântul sau alte fenomene meteorologice, au creat… lordoza, scolioza,… , de aici şi expresia că acele „coloane” sunt precum trestia… când bate vântul. Mai deunăzi am descoperit, totuşi, mai multe „coloane” drepte… la orizontală. * Ca să fii… „important”, trebuie să fii întâi pentru tine, după… ai timp să şi vei fi şi pentru ceilalţi. * Indiferent de vânt, rămâi tu, „modelarea”-i… din cuvinte, e pentru ceilalţi. * Citiţi, citiţi mult, citiţi orice vă pică în mână. Nu ştiţi ce vă oferă clipa viitoare… care deja a şi trecut şi veţi avea nevoie de învăţăturile scrise în citirea lor. * Valoarea ţi-o dă timpul şi auditoriul, doar că mai există „oameni” care ies precum „păduchele în frunte” a căror (non)valoare (ne)stimată, vor să strălucească… „ieri” (scuze că afiliez păduchele acestor fel de „oameni”). * Colorata ieri e gata, azi din cenuşiul minţii, o scăldăm în negru mâine ca să iasă-n şevalet, abstractul din non-culoarea (non)valorii din opulent… * Soarele soarbe roua şi în/din întunericul eclipsei… * Originalitatea stă nu în noutatea cuvintelor spuse, ci în felul în care le spui… * Fiecare e „celebru” pentru/în universul său… de cunoaştere. * Înţelepciunea stă în puterea de a-ţi ascunde slăbiciunile. * „Gloria” e mult mai frumoasă/puternică/trainică când e obţinută printre/din spini. * Decât să ai un „lipsus”, în viaţă, uneori, e mai bine să ai câteun „lapsus”. * Izvorul (tău) de înţelegere se naşte din înfrânarea ignoranţei (asupra) celorlalţi. * Cu oboseala de a vorbi şi plictiseala de a asculta, orice judecată se (poate) schimba în prejudecată. * Poţi construi cele mai frumoase „castele”, dar dacă uiţi „temelia” pe care le-ai ridicat, se vor prăbuşi pe rând şi toate… când ţi-e lumea mai dragă. * „Drumul” are o singură direcţie - înainte. * Singura rezistenţă dovedită, adusă timpului, e jertfa, dar nu jertfa de sine, ci a „Anei” pe care ţi-o construieşti cu fiece clipă pe care o respiri. * Echilibrul îl ai, îl capeţi când realizezi că ai căzut/venit în/din dezechilibru. * Niciodată să nu râvneşti la „nivelul” celui de lângă tine. Fiecare îşi are „nivelul” său. Ridicarea şi/sau coborârea standardului „nivelului”, ţi-l faci doar în raport cu tine. În raport cu ceilalţi,e doar invidia, răutatea, insolenţa, indolenţa, … uitarea de sine.

INEDIT

Când se spune despre cineva că prin ceea ce face, e cel puţin inedit, acel „inedit” nu stă, e la el, în funcţie de stare, simţire… la acei, acele ce răsfoiesc, desfac, despart acel lucru, scriere, orice… şi îl, o văd, transpun prin prisma celui, celei ce l-a creat, scris… chiar dacă în contradicţie… uneori. * Toţi cunoaştem, ştim, vorbim, practicăm cea mai veche „meserie” din lume, însă doar unii şi-au luat doctoratul… în politică. * Calm deplin – alegoria duratei eterne. * Disperare – invadarea timpului rămas, de frământările căsătoriei cu lumea… * Aburul respiraţiei furiei înăbuşite într-o linişte plină, e privirea întoarsă… înlăuntru. * Memorie goală – nemişcarea imaginii pe/dintr-o pagină albă. * Întotdeauna îndoiala să o ai vis-a-vis de ceilalţi în raport cu tine, nu de tine…

AMPRENTA

Amprenta - motivul de mirare în tot ce (se) vede… * Asemănarea între drum şi destinaţie este… punctul comun dintre ele. * Toate trec, mai puţin urmele. Rămân „cicatrici” ce nu se vor vindeca vreodat’… * Amintirea e vagă doar dacă tu eşti vag în întâmplarea… amintirii. Altfel, ea-amintirea e vie. * Viaţa o ai ca s-o trăieşti, dar existenţa îţi e marcată de/prin/din „vorbele” celorlalţi… * Conduita e dată de societate, imaginea însă, e a ta… * Între uimire şi începutul pregătirii în colţurile gurii(auditiv), zâmbetul trece prin ochi… * Intensitate emoţională – liniştea crizelor de… isterie. * Respiraţia – aerul de sfidare a „întunericului”. * Zămislirea – amestecul de patimă înverşunată printre obloanele norilor cu licăriri de lumină. * Emoţia – alunecă incontrolabil înăbuşind simţurile. * Eternitate – viaţa fără margini din imaginea netulburată a liniştii. * Fatalitate – capriciile întâmplării printre detalii în freamătul undelor… * Amintirea – seria de umbre sfâşiind trupul şi mintea. * Amintirea – cu intenţia de a stabili distanţele timpului, tinereţea falsă şi vânturatică, se „zburlea” pe faţa… sa. * „Exteriorul” e doar ceea ce vrem să vedem din „interiorul”… nostru. * Lucrurile mărunte cu statut definitiv, umplu orele vieţii (noastre) goale. * Developare – din cuvinte fără întoarcere în camera obscură a memoriei, o imagine… * Încarcerare – vârtejul de sentimente cu genunchii aproape de gura din pieptul cuprins în/pe chipul plin de cute. * Cicatrici în suflet – barca fără cârmă a nodului din stomac ce zumzăie în cap/creier.

FIDELITATE

Uneori şi-n umbră Umbra ne părăseşte… - Fidelitatea * Calvarul vieţii nu e când te părăseşte mintea, când te trădează sufletul e problema… * Umbra – tunelul lung al ochilor biciuind spiritul şi nervii… * Năluca – preumblarea în chip de cuie a trecutului. * Ochii – oceane de spaimă a sunetelor minţii. * Ridul – gândul trăsăturilor rămase împietrite… într-un rictus ( de multe ori frumos).

ORDINE

Ordine(a) - ca să poţi avea, ajunge la ordinea exterioară, trebuie să porneşti de la cea interioară. * Amestecul schimbă sensul chiar dacă păstrează direcţia… * Pusă pe hârtie, ordinea-n cuvinte naşte dezordinea din suflet… * Procesul resemnării – închiderea minţii în pecetluirea inimii împotriva vieţii. * Echilibru instabil – umbletul înfăşurat în rătăcirile dintre Sine si Eu… * Calm perfect – frisonul intens din retrăirea senzaţiilor, strop cu strop, al emoţiilor, într-o solemnitate lugubră…

SADISM

Sadism - a te vinde ieftin şi să plăteşti scump… pentru vânzarea-ţi. * Vorbesc vorbind vorbele vorbitorilor… singur. * Frustrarea - tăria de piatră a lacrimilor îngrămădite în ochi. * Expresia sumbră – umbra unui zâmbet dintr-un schimb de priviri neclintite. * Sarcasm – prin colţurile unei minţi tensionate, zguduirea şi suspinul unui zâmbet. * Tumult – într-o linişte nesfârşită să storci săruturi şi lacrimi…

CURAJUL/VITEJIA

Curajul - nebunia clipei cu care înfruntăm viaţa. * „Vitejia”- mândria ego-ului atins de patimă. * Curajul e nebunia frumoasă a prostiei… * Curajul - frica de a nu pierde. * Risipesc uitarea în ochiul dinspre mine, să înfrâng teama… * Introspecţie – gestul „teatral” de a se privi cu proprii ochi pe sub pleoapele încreţite/ încărunţite. * Entuziasm – patima înverşunată dintr-o gândire liniştită. * Privire ţintuită – savurând îmblânzirea durerii peste liniştea plină… * Poţi câştiga o bătălie cu armele tale, dar niciodată războiul dacă nu foloseşti armele adversarului. * Teama/ frica – încremenita încordare a chipului fără culoare din imaginea nudă a disperării. * Unda de mister – în fiecare privire ce trece-n cuvânt, puţină inconştienţă.

MINCIUNA

Minciuna - adevărul căp(t)uşit de coajă… * Minciuna este haina cu care (ne) îmbrăcăm viaţa din ochii noştri, adevărul este ascuns, doar pentru ochii sufletului… * „Gogoşile” sunt bune mai ales când sunt pudrate bine. Până să le digeri, te şi apucă durerea de… adevăr. * Segmentele logicii – rotaţia controlată din adevărurile înfăşurate printre litere fără înţeles. * Cel ce reuşeşte şi ştie să citească printre rânduri, nu va simţi bucuria vieţii, nu va descoperi minciuna, căci toţi spun adevărul… uneori denaturat, trunchiat, dar adevărul… iluziei vieţii ce nu o poate trăi.

DEZAMĂGIRE

Dezamăgirea… neîntâmplării aşteptării este însă, cel puţin dublă faţă de frumuseţea de dinainte… * Dezamăgirile sunt „trofeele” năzuinţelor noastre… neîmplinite. * Frământarea – chinul „patimilor” neîmplinite. * Neputinţa – strigăte înăbuşite de murmurul gunoaielor vieţii-n strălucirea hainelor muiate de ploaia regulată a lacrimilor uscate. * Resemnare – un suspin uşor şi înţelegător printre şiruri de pietre într-un moment de… destindere. * Agonia – prada ispitelor minţii şi furiilor imaginaţiei din supravegherea respiraţiei întretăiate de suspine(nu contează ale cui, ale tristeţii, bucuriei)… * Promisiune nedefinită – adumbrirea ochilor într-o ipostază copleşită de noianul de gânduri. * Întinderea-n gândire sub o mască zâmbitoare în amăgirea ochiului celuilalt, e asemenea curgerii unui râu… liniştit. * Surâs înjunghiat – simplitatea din cuvintele înăbuşite de trecerea vremii. * Cel mai mare regret îl ai atunci când ai dreptate în spusa-ţi… despre o persoana. * „Praful în ochi” aruncat la timp cui şi când trebuie, face mai mult decât toată „partea leului” pe care ar trebui să o primească… dar prea târziu.

AŞTEPTARE

Aşteptarea… cea mai grea dintre clipe, dar şi cea mai frumoasă când aştepţi pe cine/ce trebuie. * Ocaziile apărute pe/în drumul vieţii, sunt porţi/punţi/ferestre/uşi spre întregirea-ţi (oportunităţile pierdute nu-ţi vor spune decât că nu erai pregătit pentru pasul următor)… * În fiece sfârşit, tânjesc după un alt început… * Speranţa - în vuietul tăcerii, strigătul luminii… * Contemplare – defilarea imaginilor adâncurilor de nepătruns. * Agonia aşteptării – groaza cuprinsă în/de bucuria conştientă a clipei… * Jena – răspunsurile (nespuse) din încordarea umerilor, plutesc în aer. * Orizontul ţi-e dat de privirea cu care te uiţi la el… * Aşteptare interminabilă – limbile ceasului în tortura gândurilor. * Din lacrimile sufletului, întotdeauna (se) naşte mărgăritarul - Speranţa. * Ca să ajuţi pe cineva, trebuie mai întâi (să înveţi, înţelegi) să te ajuţi pe tine.

COPILĂRIE

Nu încercaţi să vă maturizaţi mai devreme decât trebuie. Adevărata curăţenie, bucurie, fericire, linişte sufletească stă în copilărie. Rămâneţi copii că puteţi… * Copilăria durează până la maturitatea sufletului, apoi, dorind-o înapoi, trece la cea a minţii… * Chiar dacă îl strângem, bradul copilăriei e (încă) verde în noi… * Viaţa e în amintiri, doar copilăria este în fiece clipă ce vine. N-o lăsaţi să treacă fără s-o trăiţi… * Creşte „ego-ul” tău, dar (de)cazi în ochii celorlalţi când te iei la „trântă” cu frustrarea copilului din tine. * Reconstituire – bătaia regulată a imaginii figurilor nesigure din dezordinea copilăroasă. * Maturitatea nu înseamnă renunţarea la a copilări, la a mai fi copil(ceea ce e echivalent cu… moartea), jucaţi-vă cu şi în maturitatea copilăriei şi veţi fi tineri mereu…

TĂCEREA

În viaţă, ca să-ţi câştigi oamenii de partea ta, trebuie să taci vorbind. Pentru sufletele lor însă, trebuie să vorbeşti tăcând… * Nu prin cuvinte, prin tăcerea-i cunoşti o persoană… * Se vorbeşte de taina, succesul comunicării. Tăcerea. Dar dacă e o tăcere… nevorbită? Ar mai fi comunicare? Ai putea să (non)comunici? Lasă-ţi tăcerea să vorbească căci arde, doare, chinuie… nevorbita tăcere. * Vorbind tăcând cu mintea, vei înţelege tăcutul vorbit al sufletului… * Îngăduinţa pleoapelor - să storci săruturi şi lacrimi în liniştea nesfârşită a pleoapelor închise… * Singură şi desăvârşită e doar tăcerea… * Tăcerea în piatra timpanului, aprinde mintea ce aţipise… * Fărâma de împăcare cu sine nu vine din cuvinte, în/la tăcerea dintre ele trebuie să privim… * Vuietul tăcerii – picioare invizibile în deşertul vieţii… * Scârţiitul paşilor minţii pe aleea invizibila a sufletului, umple tăcerea… * Tăcerea mohorâtă a vieţii născută din discuţiile plate, din lamentaţiile sonore… * Liniştea tăcerii pierdută-n evenimente mărunte peste anularea propriei voinţe într-o atitudine resemnată… * Speranţa – pâlpâirea lumânării cufundate în întuneric… * Tăcerea – îmboldirea sufletului pe chipul ascuns în mâini(lacrima). * A sta pe gânduri – a te închide într-o tăcere. * Şoapte – şirul dezordonat de gânduri din bătaia surdă a cuvintelor minţii. * Nerostire – aruncarea unei priviri grăbite dintr-o căutare încurcată. * Rumoare – şoapta gândurilor tulburi. * Răbufnire surdă – tăcerea de piatră din sufocările nervoase întoarse înspre gânduri. * Tăcere nedefinită – somnul adânc în/din zbuciumul vieţii în/pe un altar de amintiri. * Imagine derulată prin minte spărgând tăcerea în bucăţi… indiferentă. * Am învăţat de la viaţă să nu tac. Dar niciodată (să) nu spun tot. Nu din teama la gândul celui, celei, celor ce le spun, ci din teama de mine, căci teama de sine o echivalez cu teama de Dumnezeu.

ALEGEREA

Când eşti pus să alegi drumul pe care să mergi, iar viitorul îţi arată că ai ales calea greşită în ochii altora, fii sigur că ai ales calea pe care trebuia să o alegi pentru împlinirea-ţi… * Fii sigur întotdeauna de alegerile tale. Te vor duce acol’ unde trebuie… să ajungi. * În fiecare clipă a vieţii eşti pus să alegi dintre cel puţin două opţiuni/variante. Când ambele opţiuni sunt proaste sau mai puţin bune, o alegi pe cea mai puţin proastă… pentru tine. Problema e când amândouă sunt la fel de proaste, ce alegi? Eu nu aleg nimic, merg tot cu… mine. * În lume gravitează în părţi aproape egale… „binele şi răul”. Doar că de cele mai multe ori nu apucăm să vedem balanţa într-o relativă… egalitate. Privind cu ochii sufletului mai mult decât cu cei ai minţii, vedem răul cântărind mai greu şi de aici… dezechilibrele. * Schimbarea schimbării la schimbare, e visul gândului schimbător… * Destinul e scris pentru fiecare, doar cărările pentru a-l ajunge, sunt… cu mai multe intersecţii. * Detaşare – „tremurata” morfolire a negrului gând în tăcere… * Reflecţia – imaginea din oglinda sufletului în/din reflexia iubirii/urii (a tot deopotrivă). * Bogăţiile de dincolo… de tine, sărăcesc sufletul. * „Contrastele se atrag”, dar niciodată nu se adună. * Contemplare de/în sine –din abisurile mohorâte ale conştiinţei, furia incontrolabilă a dorinţelor.

ROMÂN/ROMÂNISM

Sunt mândru că sunt român, dar mi-e scârbă şi milă de noi. Nu ştim să înţelegem şi să decelăm libertatea. De când o avem, am adus la rang de „virtute”, cuvinte, simţăminte ca „ura”, „mândria”, „invidia” şi multe altele… Avem plăcerea nebună de a judeca vorbind neştiind nimic sau realitatea unuia sau altuia. Şi cât adevăr au spusele bibliei şi ale bătrânilor, parcă în niciun popor nu e aşa: „vedem paiul din ochiul celuilalt, dar nu vedem bârna din ochii noştri” şi gura asta slobodă… „gura bate fundul”. Ne-o facem cu mâna noastră în aşa fel încât să ne merităm soarta. DUMNEZEU să ne ierte şi să aibă grijă de noi. * Suntem buni, prea buni la dat din gură şi din mâini. Când trecem însa, la fapte… am obosit. * Te uiţi în faţă - Caragiale, clipeşti - Caragiale, întorci privirea - Caragiale, ciuleşti urechile - Caragiale, deschizi gura - Caragiale. Păi în loc să căutăm „brand-uri” de ţară să-ncercăm să ne promovăm afară că-năuntru ne-am promovat… deloc, de ce nu o facem cu ce ştim mai bine? Ne „caragialim” tot timpul fără să ne cunoaştem (non)valoarea… * Ţara n-a fost niciodată a noastră şi nici nu va fi. Noi îi aparţinem ei. Datoria noastră e să facem ca urmaşii şi urmaşii urmaşilor noştri, să simtă apartenenţa la ea… * România e ţara „românilor”(patrihoţi) acum, ceilalţi - ROMÂNII, sunt(em) minoritate. Gura indiferent câte vocalize ar face, tot nu s-ar putea auzi de „şoapta” celor ce (ne) conduc…

CULTURA

Cultura e capătul(căpătâiul) începutului de OM. * Ea, cultura e pe… fundul mării. Pe val e „cult”-ul prostiei şi cu „ura” dintre ei, ele si alţii… * Curiozitatea/ invidia/ supărarea/ prostia… se naşte din neputinţa neştiinţei (fiecăruia) de a pătrunde… ştiinţa. * Fiecare e „artist” în „arta” lui pe care şi-o expune „nişei” sale de cititori/spectatori/auditori, iar aceştia sunt „suverani” în exprimarea lor vis-a-vis de „arta” respectivului. Singura mediocritate e a artistului şi are datoria să şi-o depăşească sau să urce treaptă cu treaptă până la… absolutizarea ei. * Cuvinte plate – lacrimile adumbrite la marginea drumului, cerşesc dispreţul… * O carte dacă nu ştii să o citeşti, rămâne o carte închisă. * Pornind de la… „românul e poet”, mă gândesc la minunăţia fiecăruia dintre noi-oamenii. Toţi suntem la fel. Diferenţa apare între scribi/scriitori/poeţi şi cititori. Aceasta este că ei, scribii au „nebunia” frumoasă, curajul de a aşterne pe hârtie, iar cititorul are „dreptul” de a citii. Astfel se formează un întreg, cititorul cu „dreptul”, scribul cu „stângul”. Întreg care există doar dacă „dreptul” îşi exercită „funcţiunea” indiferent de forma în care o face. În „deserviciul”(cronici, recenzii, comentarii laudative şi/sau negative… fără obiectivul subiectivismului din el) pe care crede că îl face, nu face decât să-i aducă „mingea la fileu”. Timpul şi cititorii pot oferi scribului, mingiile necesare e(in)voluţiei unui „game”, căci „set”-ul,respectiv „meci”-ul nu poate fi câştigat decât de şi în timp( nu de scrib-stâng sau cititor-drept indiferent de forma acestuia- no name, „clonă” sau… unul care n-a citit în viaţa sa măcar cât a scris respectivul scrib,dar are curajul, puterea, tupeul, neobrăzarea de a-şi arunca… „părerea” în eter). * Fiecare îşi are „plaja” lui. Mai mare sau mai mica cu „nisip” mai fin sau mai zgrumţuros. Trebuie însă, să aibă grijă ca din când în când să o dreneze, cureţe, altfel „valurile înspumate ale mării” din jur, poate transforma cel mai fin nisip, în „bitum”… * Într-o lume plină… de tot, cea a artei indiferent de forma ei, supliciul de dinainte… şi după dezvelirea ei publicului, îşi merită toţi „banii” pentru acele clipe în care tot universul e al tău şi (doar) tu il dirijezi, dar niciodată, indiferent de preţ, nu trebuie uitat că faci acea arta cu, pentru şi datorită unor semeni, lasă-le şi lor acea particică din univers, sunt singurele momente în care simt că fac şi fac ce trebuie, restul nu contează… * Degeaba ştii carte(a ta) dacă nu vezi/şti să citeşti „cartea” (celui) de lângă tine.

PROSTIA

Nu există oameni proşti. Sunt doar nepregătiţi sau mai puţin pregătiţi într-un domeniu sau altul. Le explici, arăţi o dată, de două ori şi dacă nu se vede un... avans în pregătirea lor, prost e cel care stă în continuare în preajma lor. * De eşti prost sau şi fudul, parcă nu eşti şi sătul pân’ nu-ţi vezi în juru-ţi, roata… prostia toată. * Toţi gândim, vorbim, scriem doar… prostii. Reacţia celorlalţi însă, face ca… prostia să fie prostie, prostia să fie frumoasă, prostia să fie… inteligentă. Prostia prinzând astfel contur,… grădina minţii şi a sufletului fiecăruia, se umple… * Neştiinţa e baza a tot ce înseamnă încăpăţânare. Încăpăţânare să o depăşeşti, deci progres sau încăpăţânare să nu. Atunci prostia… * Neghiobia-i neghiobie cât în casa ta, se ştie, stă claie peste grămadă, fără sufletu-ţi sălaş, mintea mărginită toată. Oare ai casă?... * Diletantismul din timpul tăcerii în formă ghemuită - ocupaţia de bază a „făcătorilor de ghemuri” azi pentru „împletitorii” de mâine. * „Carele cu boi” s-au umplut de „vaci”, mugetul privirea-ţi întoarce, dar în rest te lasă… „rece”. * Omul deştept răspunde la întrebări, cel inteligent pune întrebările, iar prostul… (ce caută el aici?), mulţumit de întrebare, o ia ca pe un răspuns al lui în propria-i viaţă. * Ochii înfometaţi după „banalitatea” altuia (din reflexele flăcărilor ce dansau), trepidează ghemuit peste rătăcirea transpiraţiilor minţii sale. * Bariera cunoaşterii omeneşti – spaţiul dintre sărăcie şi belşug a cuvintelor goale de înţeles mestecând capete de adevăr în mişcările reflexe ale prostiei.

REALITATEA

Realitatea - o ficţiune a normalului din anormalul de azi. * Realitatea. Realitatea e frumoasă, crudă, vanitoasă, rea, urâtă şi orice epitet i se poate adăuga, dar mai ales ea, realitatea, este vie. Este din şi a sufletului fiecăruia, transpusă în viaţă şi văzută de ceilalţi cu ochii trupului, dar mai ales cu cei ai minţii şi ai sufletului… * Gropile din asfalt/străzi ne aduc aminte de brazdele de pe ogoare, astfel ele - brazdele n-au dispărut niciodată, de ce ne plângem că nu se lucrează pământul? Vom vedea noi ce vom culege de pe… vapor. * Orice nonsens îşi are… sensul lui, dacă nu, îşi va găsi sau i se va da unul… * Viscolul interior e mai puternic decât crivăţul (oamenilor) de afară… * În văzul ochilor lumii, NIMICUL e la mare preţ - VE(N)DETA, stai şi te-ntrebi unde eşti tu în ochii sufletului… * Într-o cantitate consistentă a masei musculare… din „creierul mic”, calitatea fie ea şi neglijabilă, deranja. S-a trecut la defrişarea… pădurilor. * Distanţa dintre minte şi suflet e la fel de mare ca distanţa dintre mine şi eu-l meu… * Neajunsurile vieţii pornesc de la neconştientizarea… ajunsului din noi. * Fiecare, în închisoarea sufletului său, îşi are libertatea minţii sale… * Realitatea – crearea şi realizarea iluziei… * Bântuind în/prin umbră după o tăcere îndelungată, ai ocazia, „şansa” să te descoperi în ultimul popas… la marginea lumii. * Iluzia – umbra fără formă a abisului fără fund. * Indiferent de „ghioceii” de la tâmple(dacă sunt sau nu), nimic nu e mai frumos ca primăvara din suflet. * Primăvara e în sufletele voastre. Lăsaţi „ghioceii” să iasă din zăpada iernii voastre… * Din vâltoarea vieţii, „ghioceii” privind cerul printre degete… * Primăvara – cu ţipete scurte de voluptoasă plăcere, din umbrele zăpezii, lumina alb-verzuie se-nalţă… ghiocelul. * Viitorul – în oceanul vieţii, cerul se bolteşte în depărtare după/în propriul… ton. * Când îngrijiţi o floare, nu-i daţi numai apa. Ea zâmbeşte numai în lumina. * Gura bâlbâită de vreme în adâncurile minţii plină de gânduri, îneacă răsuflarea. * Eşti treaz doar dacă/când ai mintea… tulburată. * Frumosul nu poate fi altul, altfel de azi pe mâine. De schimbat se schimbă doar viziunea celui ce apreciază frumosul. * Încordare – răspunsul întrebărilor nepuse (asupra realităţilor mărunte ale vieţii). * Emoţia – lumina dimineţii din spatele cuvintelor în primele clipe de trezie. * Doza de realism – haosul e la el acasă dacă/când cuvintele se „rostogolesc” doar prin suflet… fără minte. * Fiecare îşi are dreptatea sa în felul, forma şi direcţia de percepţie, susţinere şi înţelegere a unei idei sau alta… * Iluzia – imagini oprite în gâtlej până la următoarea bătaie de inimă, din târâşul secundelor. * Fiecare îşi are „realitatea” sa materializată în „urmele” care le lasă şi… fiecare e dator să lupte pentru/în „realitatea” ce o lasă moştenire urmaşilor săi. * Azi, în viaţa, ca să reuşeşti, trebuie să fi, rămâi… vertical, dar nu vertical cu pământul şi/sau vântul, ci… LA vânt

POEZIA

Poezia este infinitul iubirii. * Am mai spus-o, o spun şi o să mă repet: „Poezia este infinitul iubirii”- a iubirii de frumos indiferent de forma lui şi de ochii (cu) care privesc. Ştiu că voi trezi polemici şi/sau controverse multe prin zisa-mi, dar eu am o altă idee, teorie asupra poeziei. Sec. XX a fost numit „secolul vitezei”, sec. XXI să fie… supersonic?!?. Pornind de la această „viteză” în viteză, „poezia” a „evoluat” în modernism, postmodernism, post post şi ultramodernism şi pentru că timpul pare să nu mai fie cu noi (realitatea e exact invers), nu mai avem timp să citim o carte şi iată: citeşti azi o poezie (con)(a)glomerată de cuvinte şi pagini, iar dacă nu te plictiseşti până la finalul ei, nu-i pierzi filmul, pardon… firul, poţi spune că ai citit o carte (nu fac referire la cei „avizaţi” în poezie, dar aici iarăşi e sau se deschide o altă dezbatere legat de avizat; indiferent cum, cel mai avizat, tot… cititorul rămâne). Întotdeauna când fac o afirmaţie, eu mă raportez în primul rând la mine şi apoi la ceilalţi sau ce este în jurul meu, dar tot prin prisma-mi. Poezia pentru mine nu trebuie catalogată prin „îmi place” sau „nu” sau „ce bine scrie ăla/aia”, ea trebuie, nu să fie citită, ci „recitată” şi cum „supersonicul” zboară, oare plăcerea unui „scrib” nu e de a auzi pe cineva recitându-i scrisa??? Nu atunci se simte el împlinit că cineva cumva, undeva, cândva îi „recită” scrisa???... * Poezia - simţurile sufletului aşternute peste gândurile minţii. * Poezia – îngerul iubirii fără aripi, poetul e sculptorul lor, cititorul le înalţă în zbor până la… următorul cititor. * Poezia… ca un tablou. Poetul creionează rama, pânza este a naturii lui Dumnezeu, iar cititorul o pictează cu imaginaţia sufletului (şi/sau) minţii. * Poezia – cuvintele gândului se înalţă-n coloana infinitului ca o pasăre măiastră de la masa tăcerii lor - hârtia(cartea). * Poetul – cu fruntea în mână, scormonea în minte născocind cuvinte să „zugrăvească” locurile goale… * Poezia e absolutul iubirii din om.

(A)CASA

„Acasa” fiecăruia e acol’ unde (se) simte cu adevărat el… acasă. şi/sau „Acasă” eşti acolo unde ţi-e sufletul… acasă. * Fiecare „zboară” acolo unde îl duc „aripile”… acasă. * Octavian Paler spunea că „picăturile de sânge ştiu ce înseamnă acasă”. E normal, sunt cu circuit închis, altfel, rătăcindu-se, se usucă imediat… de dor.

ISTORIA

Istoria… ne cheamă timpul înapoi (repetare). * Istoria… e scrisă de şi despre noi. E aceeaşi mereu şi peste tot, doar repetabilitatea ei diferă… funcţie de gradul nostru de percepţie, inteligenţă, instruire, grad de învăţare. Astfel… doar noi ne trecem, depinde însă de timpul fiecăruia şi de loc. Pentru cei ce nu sunt la şi în locul respectiv, e ca să-şi dea seama de ce au, iar pentru ceilalţi, cei d’acol’, să vadă, să întreţină şi să crească… speranţa celor ce vor urma să poat’ să scrie… istoria. * Istoria se repetă, doar noi părem/suntem alţii… * Trecutul şi istoria - sinonime, dar când vorbeşti despre ele, devin… aproape şi departe. Când spui trecut(în general), te raportezi la tine, deci aproape, când spui istorie, te raportezi la… noi, naţie, popor, deci… departe. * Trecutul e o amintire, istoria este o… religie. * În urma mea, imagini răvăşite din trecut… * Istoria vieţii se scrie pe răbojul sufletului minţii…

RELIGIE/ SĂRBĂTORI

Păcatele pe care nici tu nu ţi le poţi ierta, nu sunt cele făptuite, săvârşite cu trupul, cu sufletul e problema… * Religia e pentru „mase”, CREDINŢA e pentru tine… * „Sărbătorile impuse” sunt bune… pentru dezmăţ/desfrâu, pe când SĂRBĂTORILE SIMŢITE… te înalţă. * Iarna-n Sărbători e locul şi momentul să vă coloraţi sufletul (în albul omăt) în culorile curcubeului… * Avem nevoie de sărbătorile lumeşti ca să ne aducem aminte că orice clipă este o sărbătoare a sufletului… vieţii. * Crăciunul e în fiecare din noi cu fiece clipă ce trece şi renaşte spre amintirea noastră, de Paşte. * De Sărbători se depune cel mai intens efort de peste an din gură, mâini, stomac. E nevoie de odihnă… * Inima şi/sau sufletul (fiecăruia) sunt… DUMNEZEU, mintea şi/sau rătăcirea-i… de la mărul lui Adam (ISPITA). * Religia poate deveni amintire, CREDINŢA însă… niciodată. * Dinainte de a mă naşte, m-am condamnat să-mi duc crucea… * Cu semne de „cuie” îmi las viaţa-ntre păcat şi rugăciune… * Privind vorbele, bem din apa răspunsului în viforul păcatului lumii… * Din depărtarea dintre gânduri, păcatele lumii… răscumpărăm. * Păcatul - nedesăvârşirea în care curge viaţa… * Imaginea – rodul păcatului după stele, împărţind zborul cu palmele-mpreunate din timpul ce fură neliniştile sufletului. * În stâlpi de lună, timpul cade printr-un fir de lumină… * Crucea – suportabilitatea torentelor de lacrimi într-o atitudine ce (poate) tulbură existenţa. * Ultimul refugiu – sub ploaia de gânduri ce mişunau printre cuvinte, într-un stoicism discret din aerul plictisit de amorţeală, bucuria din spatele uşilor… sanctuare. * Rugă – coborând în plecăciune, pleoapele „înglodesc” ochii. * Ruga cu/din privire limpezeşte tainele ascunse sufletului… * Ruga – într-o cadenţă rară, cuvintele de spirit din pulsul surd al apei, te umplu de linişte… * Făţărnicia… „profanilor” – dăm din gură cu „sacrul”, dar ne pierdem în… jocurile omului „laic” din noi. * Urletul din biciul cuvintelor, îşi găseşte liniştea şi refugiul întotdeauna, în sanctuarul sufletului – DUMNEZEU. * Giulgiul – „masca” dintre realitate şi visare într-un sentiment de pace absolută. * Şi să ştiu, să vreau, nu pot decât simplu să-mi vorbesc în discuţia cu mine, în fapt cu El… * Ne aflăm/găsim vederea sufletului dacă ne ascultăm glasul lăuntrului nostru… sau Indiferent cât de bine vedem… lumescul, suntem orbi dacă nu ne ascultăm glasul lăuntrului nostru şi ne spălăm ochii sufletului. * A ierta din gură, e începutul sfârşitului de relaţionare între/cu semenii, a ierta din suflet, e împăcarea şi iertarea de sine.

APOCALIPSA (mayaşă)

21.12.2012 - ap(o)uca…lipsa credinţei din tine şi îndreapt-o spre sufletu-ţi. * Apocalipsa???!!!... eu nu (mă) întreb, în general, ceva la care nu pot găsi un răspuns, dar câteodat’ mă apucă nişte „furnici” gândindu-mă la oameni şi „credulia” lor în… absurdităţi, căci DUMNEZEU niciodată nu a prezis şi nu va prezice sfârşitul lumii, aaaaaaaaaaaaaaaa……………… că vine „judecata de apoi”, e cu totul altceva, e o nouă etapă, dar în niciun caz nu precizează/spune/dezvăluie o dată… mai ales oamenilor. Ea dacă va fi, niciunul din noi nu o vom şti…

CLIPA

Vine, ajunge o vreme pentru fiecare mai devreme (poate) sau mai târziu, când vârsta… biologică nu mai are nicio valoare, dar sperăm să apucăm ziua de „mâine” să ne „clătim privirea în trecutul nost’”… şi să nu regretăm (poate) nimic (decât ce n-am făcut). * O clipă e eternă-n eternitatea-i efemeră… până la următoarea. * Fiecare clipă e goală, aveţi grijă să o umpleţi cu sufletul vostru, … cu ceva, să vă amintiţi de ea. * Clipe de repaus???... în mod normal nu există decât acele frânturi de clipe pline de iluzia fericirii care te fac să mergi mai departe… pentru următoarea frântură de clipă. * Ce te face fericit? Clipa şi trăirea ei la intensitatea care-ţi poate trezi, produce emoţia… * Veşnicia unei clipe e măsurată de „umbra”-i ce coboară… * Voi putea uita clipa de azi când nu voi mai fi străbătut de gânduri… mâine. * Impulsul tâmplelor zvâcnind în spaţiul clipei… impresia. * Hazard – tensiunea nesiguranţei nălucirilor fără glas. * Respiraţia tăiată – senzaţia de eliberare din tumultul fracţiunii de secundă a oceanului de gânduri.

SINGURATATEA

Toată viaţa singur. Chiar şi atunci când nu pare…, dar în momentele cele mai „singure” ai nevoie de „privirea” celor din jur să te ajute să „te vezi pe tine”…, dar asta şi funcţie de „seminţele” pe care le-ai „sădit” înainte. * Singurătatea - calea de a te cunoaşte, de a fi tu cu tine… * Cea mai grea boală e singurătatea, dar cea mai dureroasă e… singurătatea în doi (sau mai mulţi). * Nimic nu e pustiu dacă sufletul ţi-e viu… * Nu ai nevoie de ceva sau cineva pentru a nu fi singur. Că părem singuri… e doar o iluzie ce o confirmă sau infirmă cei de pe lângă noi… * Soclul – casa singurătăţii eterne, impunătoare frumuseţe rece. * Melancolie mistică – prin cotloanele sufletului, ecoul paşilor într-o cadenţă inegală…

GÂNDUL

Oare vom ajunge să ne fim de ajuns nouă înşine… măcar ? sau Nu suntem de ajuns nimănui, nici măcar nouă… * Strecurat printre adevăruri, gândul înfăşurat înotând printre cuvinte. * (A)mestecatul gândurilor naşte cuvinte… * Într-o stare de nestare… stau privind gândurile-mi alergând. * Gândurile sunt ale minţii, visele sunt ale sufletului… minţii. * Lacrima - spălare de suflet a unuia şi a minţii celuilalt. * Când intervine mintea în „afacerile” sufletului, acesta moare, invers însă, mintea respiră… * Controlul… cuvintelor – imponderabilitatea gândurilor născute-n suflet, filtrate cu mintea şi ieşite pe gură cu… picătura. * Dacă vrei să spui ceva şi nu ştii ce la tăcerea cuvintelor scrise, ascultă-le strigătul gândului lor când au fost aşternute pe hârtie… * Gândul minţii sfredelind… secătuieşti sufletul. * Scrisul - arma neuitării gândurilor. * Gândurile prăvălite peste suflet, nasc păcatul… * Gândurile cheamă neuitarea strânsă printre rânduri… * În liniştea asediata de gânduri, lespezi de cuvânt… * Gânduri – cuvinte ce iau forme într-o aşteptare încordată de un freamăt fără sens. * Minte „îndepărtată” – goliciunea gândurilor străluceşte de transpiraţia cuvintelor cu vocea gâtuită. * Furnicături – scurgerea din fruntea plesnită de gânduri, în vârful degetelor. * Gânduri apuse – crâmpeie ale minţii mânjite pe hârtie. * În colţurile buzelor umbrite, cuvintele trezesc gândurile… * Şoapta – cuvintele (revărsate) de/din hârtie în timpanele încordate. * Gândul – preludiul cuvintelor din… zâmbet. * Gândul că imaginea vieţii e nedesluşită, apare doar când ea, viaţa nu e în noi, e la marginea trupului… * Spintecând gândurile, orice aer devine încărcat/ înecăcios de la… ceaţă. * Gândul e mut, dar vorbeşte prin tăcerea-i… * În schimburile de saluturi repetând cuvinte afabile, gândurile se perindau dintr-o singură răsuflare a (ne)vieţii, prin „scopul” celui din faţa ta… * Ordinea gândurilor aşezate împotriva timpului, despărţită în două … * Cuvinte obişnuite – gânduri neprecizate într-o privire fixă. * Reprimarea amintirilor – imaginea granulată printre împunsături cernute în minte de arderea gândurilor. * Nodul de foc… în piept – scânteia de speranţă a gândurilor la adăpostul „întunericului”.

VISUL

Fără vise n-am mai fi oameni, cu siguranţă am fi maşini, roboţi, dar nu fiinţe. * Visele şi speranţa fac sufletul să vorbească… cu/prin lacrimi. * Visul - eternitatea unei clipe de frumos. * Atelierul - locul în care visele prind contur. * „niciodată” e un cuvânt magic în „visul cu ochii deschişi”, închide ochii minţii şi ai sufletului şi „niciodată” va dispărea… * În somnul nesomnului, visele nu mai au aripi, ele aleargă (pe picioarele… noastre). Trebuie să fim doar atenţi să le prindem de picioare… * Visul e singura comoară pe care o ai cu adevărat. Fi conştient de ea. Trăieşti cât visezi… mai ales cu ochii deschişi. * Visul de noapte rupe tăcerea amintirilor ce vor să vină… * În amintiri uitate, visul este presărat pe liniştea de/din gând… * În miez de noapte (pe tărâmul viselor), ochii târzii ard depărtarea chemărilor…

FERICIRE

Nu e toată ziua închis la borcanul cu miere, doar că mai de fiece dată când e deschis… dormim. * Fericirea spre deosebire de tristeţe, se măsoară în clipe/secunde (nu în ore, zile, ani)… * În momentele, clipele de extaz, fericire, trebuie să te ajuţi să-ţi uiţi gândurile pentru a-ţi trăi acea clipă… la maxim. * Pentru fericirea… pierdută nu trebuie să ne-ntoarcem în trecut, fiecare timp îşi are „fericirea” lui, totul e să avem ochi să o vedem şi inimă să o simţim. * Fericirea se măsoară-n clipe, dar acele clipe sunt… Eterne (în gândul, mintea şi sufletul nostru). * Fericirea - iluzia eternităţii clipei din (ne)viaţă… * … (d)efectul femeii asupra bărbatului se întâmplă în starea-i de oboseală/durere când pe chip îţi afişează frumuseţea sufletului… * Diferenţa frumosului de/din frumos este dată de ochii (sufletului, minţii, de ce nu ai trupului) cu care privim… * Succesul, iubirea, fericirea, realizarea-ţi rezidă din suflet reflectat pe chipu-ţi… (chiar dacă tu sau ceilalţi deveniţi conştienţi de asta mult mai târziu). * Faptele sunt corvoada sufletului… * Frumuseţea nopţii e în căderea-i pe sufletu-ţi, nu pe minte… * Fericirea şi nefericirea sălăşluiesc în aceeaşi încăpere - sufletul tău. Luminează doar aceea pe care laşi lumina să o vadă… * Fericirea se construieşte, se clădeşte prin trepte, dar nu urcându-le asemenea unor trepţi în zgârie-nori, ci coborând în adâncu-ţi, înlăuntrul tău găsindu-te…, privindu-te… * Fiecare îşi are cerul lui, depinde doar câte stele cuprinde în colierul sufletului său. * Speranţa se naşte spulberând amintirile culcate… * Nimb – zâmbetul permanent al nervilor minţii. * Ca să fi fericit, tiveşte-ţi cărările singurătăţii cu (un) zâmbet. * Fericire înlăcrimată – respiraţia printre valuri de transpiraţie (inundate de lumină). * Drumul(cel mai drept) spre sufletul unui om, e printre rânduri… * În orice tăcere din orişice mişcare a respiraţiei, sapă pe chipu-ţi un surâs.( Fericire… a ta şi/sau a celor din jur) * Inconştienta bucurie – cursa zilnică a vieţii cu o subită mirare a pleoapelor ce ştiu să cadă în faţa schimbărilor neaşteptate. * Bucuria de moment îţi poate veni şi prin „cerşit”. Bogăţia, împlinirea sufleteasca însă, îţi vine prin dăruirea darului dăruit de tine celorlalţi. * Frumuseţea distantă a amurgului în rotocoale vesele de fum pe raze de lumină contemplate de/în lună… * Toate suferinţele îndurate, nefericirile adunate într-o viaţă, îţi fac clipa de fericire dată, să o preţuieşti cu adevărat şi să-ţi dai seama că merită să mai înduri cel puţin încăodat’ pe atât pentru a mai trăi… următoarea clipă de fericire.

IUBIRE

Sunt momente-n care doar un strop de tandreţe face ca nesiguranţa clipei viitoare ce tocmai a trecut… să o spele de murdărie. * A privi ochii/ în ochii iubitei - cel mai frumos lucru, dar şi cel mai periculos în acelaşi timp dacă ajungi să te pierzi în ei. Ai ocazia să nu mai găseşti calea de ieşire… * Niciun om nu poate spune că nu este îndrăgostit atâta timp cât visează cu ochii deschişi… indiferent de, de ce şi la ce vis. * „Iubirea şi ura” - invers proporţionale. Când eşti în viaţă simţi „iubirea” … multor persoane (le poţi număra pe degete), „ura” - infinit mai mult. În viaţa de după… proporţia se schimbă, dar nu o mai simţi tu direct sau poate… * Iubirea… arsă de sete, potolită de foame, trăită/respirată de/din aer. * Iubirea - dacă vei încerca să cunoşti persoana… nu ai mai iubi-o, iubeşti doar necunoscuta(ul) căci doar prin ea/el - necunoscutul mintea zboară unde nimeni nu poate ajunge… * Iubirea până la „adânci bătrâneţi” există doar dacă este în tine, nu în cel de lângă tine…, iluzia e mai mare decât tot… „focul vieţii” la un loc. * Femeia descoperită-n natură… gândul erotic al bărbatului: „ Să-mi clătesc privirea obosită de peste zi în izvoarele ce curg printre munţii, dealurile cu livezile merelor şi să ajungă prin(tre) coapsele cascadelor în laguna albastră… a mării”. * Sufletul e ţărmul lovit de valul… iubirii. * Iubirea este speranţa viitorului în timp… * Când inima ţi-o ia la „trap”, nu încerca să o opreşti. Arată-i doar drumul (cu mintea). Are viaţa grijă de… intersecţiile lui, ale drumului. * Iubeşti şi/sau urăşti o persoană pentru partea din tine pe care nu o mai aflai… în tine. * Când eşti îndrăgostit/ă, nu mai vezi noapte, zi, nimic decât pe cel/cea din ochii tăi. * Fără iubire (de/din orice) nu există viaţă… * Iubirea luminează şi (în) cel mai întunecat suflet… * Iubirea nu poate fi exprimată prin cuvinte, e mai presus de înşiruirea lor… * Iubirea - chiar dacă nu o înţelegi, ascultă-ţi inima şi ea te va conduce… * Vinovat/ă de iubire niciodată şi nicicând nu poţi fi. Ea - iubirea vine şi… nimic nu-ţi mai aparţine, până şi gândurile sunt ale sufletului, nu ale minţii. * Iubirea exprimată-n rugă (de orice fel ar fi ea), nu se explică, comentează. Ea se trăieşte… * „Niciodată” durează cât „veşnicia”... visului cu ochii deschişi. sau Să crezi în veşnicia cuvintelor „niciodată”, „întotdeauna” sau „pentru totdeauna” (în iubire) cât durează... „visul cu ochii deschişi”. * Iluzia perfecţiunii în/din imperfecţiunea noastră zilnică… tocmai d’aia o iubim, că e… imperfectă. Dacă ar fi perfectă, ne-am mai uita la ea? * Nimeni nu iubeşte cu adevărat o altă persoană. Se iubeşte pe el şi/sau partea din el (pe care nu o vede/simte) reflectată în persoana de lângă… * O iubire întotdeauna o poţi defini, iubirea însă… niciodată. * În iubire, tocul minţii se pierde printre rândurile sufletului… * Libertatea îneacă speranţa iubirii-n necuvânt. * Mintea întârzie înaintea sufletului… fără iubire. * Iubire = viaţă-vis şi moarte-uitare. Iubirea se stinge prin uitarea visării, dar dăinuie prin visarea uitării… * Gest rotund – lacrimile unei inimi şterg frunţi înroşite, în note grave. * Ca să despoi iubirea de vrajă, nu trebuie decât s-o îmbraci… în cuvinte. * Narcisism – a iubit-o atât de mult încât a închis-o în el. De atunci se iubeşte neîncetat… * Cuvintele iubirii indiferent de/ce/câtă formă, sunt aceleaşi mereu… faptele. * Indiferent cât de aproape sunt două persoane, distanţa dintre ele (poate) e mai mare ca cea dintre pământ şi soare dacă iubirea lor nu trece (mai întâi) prin suflet. * Dacă nu şti, nu înveţi iubirea iubind, albastrul cerului ce-ţi pătrunde prin pupile, e, devine… bromură. * Avem nevoie de iubirea aproapelui nostru indiferent cât de… „departe” este acesta, pentru a ne duce crucea vieţii.

VIAŢA/ MOARTEA

Aşteptarea grăbeşte moartea… sufletului. * Fiecare îşi are clepsidra lui, ea măsoară timpul din repausul… nevieţii de viaţă pe pământ. * Viaţa e frumoasă atâta timp cât vedem „partea plină a paharului” indiferent cât este el de gol. * Se spune că în viaţă să foloseşti zilnic trei cuvinte. Eu folosesc patru. Te rog să mă ierţi că te iubesc. Mulţumesc. * Viaţa - iluzia speranţei de mâine… * Moartea trage cortina… pentru ochii vieţii pe pământ, dar s-ar putea să o ridice pentru ochii minţii (la ce ar folosi restul de 90 şi… de procente din creier pe care nu-l folosim în viaţă?)… * Drumul spre/în viaţă oricât de lung ni s-ar părea, tot scurt este… * Viaţa fără de sfârşit începe acolo unde se termină călătoria pe pământ… singur. * În viaţă ai umbra, pentru a trăi după… ai nevoie să laşi în urmă-ţi… o urmă. * În albul zăpezii dacă priveşti atent, îţi poţi vedea… vara iernii tale. * Viaţa prin timpul ei, e cea mai bună/frumoasă muză, aşteaptă doar declick-ul aşternerii ei pe pavajul vieţii noastre… * Vara iernii tale e „soba din casa ta” la care te încălzeşti dacă pe parcursul anotimpurilor vieţii, ai adunat „lemnele” (… amintiri, … urme, etc.) care să scoată căldura. * Viaţa pe pământ e rampa de lansare spre (ne)viaţa de după… * Încercările vieţii îţi sunt date pentru a-i vedea minunăţia ei în momentele de… repaus. * În fiecare dintre noi, din clipa în care ne-am născut, se află un înger. Aşteaptă pe drumul vieţii noastre, să-i crească aripi, să zboare… * Mai trebuim… aici, pe pământ, cât încă mai avem ceva de spus, când nu…, suntem chemaţi cu toţii să cântăm în ceruri… * Suntem aici, pe pământ, pentru a ne „câştiga” aripile… pentru ceruri. * Se spune că „viaţa e cusută cu aţă”… probabil ghimpată. De câte ori se trece peste/printr-un nod de aţă, sângerezi…, tot sângerezi…, … tot. * Viaţa e ca mersul pe sârmă… în pantă. * Raiul există, trebuie doar să avem sufletul deschis… să-l putem vedea. * Viaţa e colinda sufletului… * Viaţa are vârsta pe care o are/simte sufletul fiecăruia, vârsta biologică e pentru… muritori. * Viaţa e prea scurtă-n frumuseţea-i să o ştirbim… cu ură. * Nu vă uitaţi la o floare… înflorită decât de la distanţă zărind frumuseţea-i apusului. Priviţi de aproape sămânţa ce cade din ea şi udaţi-o cu lacrima sufletului vostru curat. E viaţa înflorind… * Ochii sufletului luminează întunericul (ne)vieţii din noi. * (Co)jocul este căldura sufletului din iarna vieţii… * Viaţa - o corabie într-un ocean… de oameni. * Când îţi treci mintea prin suflet, ai făcut încă un pas spre moartea-ţi, însă când îţi treci prin minte sufletu-ţi, realizezi că trăieşti… * Extravaganţele vieţii sunt date de dorinţa, nebunia dependenţei de tine… * Ciclul vieţii: copilăria - a visa, adolescenţa - a vrea, maturitatea - a face, bătrâneţea - a spera… că poţi face ce vrei visând. * Corabia-ţi străbate, mai uşor, apele vieţii cu cât „coaja” ei e mai tăbăcită de tine, prin valurile celorlalţi… * Viaţa e aceeaşi, doar prisma, optica prin care o privim, diferă… * Costul cu care-ţi plăteşti existenţa, nu este, niciodată, îndeajuns pentru neexistenţa ta. * Ce ciudată e viaţa? Învăţăm şi o învăţăm, dar tot rămânem corigenţi la ea. Mai au cate unii noroc de rămân şi repetenţi, dar toţi trecem în final… clasa. Ni se predă în particular neviaţa… * Viaţa e în timp… sângele curge. * În viaţă te loveşti de momente de oboseală. Să ai grijă însă, să nu te simţi obosit de tine însuţi… * Maturitatea/maturizarea e… (ca) o abdicare de la viaţă. * Trăirea - neliniştile sufletului pâlpâind. * Printre rândurile nevăzute ale gândirii, într-o pată de culoare dintre ele, încercând să o posede, stă… moartea. * Silindu-mă să mor, respir pe timpul meu uitat, al vieţii rug… * Emoţia naşterii – începutul şi sfârşitul într-o atitudine senină pe marginea nesigură a vieţii. * Litania vieţii - amestecul de sălbăticie şi blândeţe în scurgerea timpului. * Vid – necunoaşterea spectacolului mişcător al vieţii. * Flacăra… în lumina albă de lună, linge lemnele - „aluviuni” de pe valea şerpuită a vieţii. * Destinaţia… de la capătul lumii – ameninţarea destinului înnodat într-o clipă şuierată la/în lobul urechilor. * Plăcere netulburată – lumina începutului de zi străbătând obloanele vieţii… * Viaţa… ca visul printre rânduri. * Moartea e singura certitudine (reală) ce o avem. Când, unde şi cum vine, face parte din misterul vieţii. * Întotdeauna, a existat şi va exista o EA. E o EA cum nu cred că poate exista, cu toate calităţile şi defectele unei femei, cu toate capriciile sale şi schimbătoare, de la o clipă la alta, funcţie de trăirea-mi cu ea şi are darul, nepreţuitul DAR de a fi alta, în fiece clipă trecută, prezentă şi viitoare, această MUZA, FEMEIE este… VIAŢA. * Viaţa se îngrămădeşte în tine scrutând împrejurimile la limita timpului şi a gândirii. * Variaţiunile pe tema vieţii, dau sarea şi piperul… gustului mâncării. Derapajele, deraierile apar când piperăm mai mult decât sărăm. * Viaţa – un tablou dezbrăcat de/din gânduri. * Viaţa… (ne) vorbeşte de fiece dată. Doar noi avem „doape” în urechi şi n-o auzim… * Viaţa continuă chiar şi atunci, dar mai ales atunci când libertatea ţi-e pierdută în deşertăciunea zilelor… * Ecouri – neputinţa de a uita să schimbe câteva cuvinte din impresia vieţii ce nu o cunoştea. * În „război (fotbal de exemplu), cea mai bună apărare e atacul”, în viaţă… indiferenţa. * Complicaţiile vieţii apar în încercarea de a evada din marginile… bunului simţ. * Viaţa e sufletul, iar el, sufletul e condimentul din hrana vieţii- creierul. Doar el, creierul secretă gândirea. * Viaţa – o prelungă aşteptare într-un labirint de confuzii inexplicabile dintr-o satisfacţie (de multe ori) dureroasă. * Cerneala cu care (ne) scriem viaţa, se află în tocul minţii filtrată de călimara- inima. * În viaţă, ca să urci, trebuie să-nveţi mai întâi să cobori. * Nodul din gât – caruselul promisiunilor vieţii… înghiţit. * Într-o viaţă… adormită de parfumul florilor, doar spinii lor te trezesc să-i vezi frumuseţea.

TIMPUL

Trecutul nu există, dar ne agăţăm de el, viitorul e o iluzie, astfel că nu ne rămâne decât prezentul… clipei ce tocmai a trecut. * Azi te-am întâlnit, Mâine mi-am spus că de Ieri sunt al tău… (Timpul). * Timpul… Timpul stă. Noi trecem. Noi trecem oricum, dar dacă mai şi stăm în trecerea noastră prin el… ameţim privind tumultul oamenilor grăbiţi spre… nimic. * Cum noi trecem şi timpul stă…, anii şi tinereţea nu pleacă, nu s-au dus, sunt, stau ascunşi în scoarţa trupului de privirile indiscrete ale… timpului. * Timpul n-are timp şi pentru noi, doar iluzia lui şi a existenţei noastre în el… e la noi. * Mai zicem că noi oamenii, în general, nu suntem malefici. Cine ne-a pus să punem timpului… minutare, secundare să ne trăim înzecit, însutit poate, efemeritatea clipelor noastre? * În graba noastră prin viaţă pare că ne lipseşte timpul. N-avem timp să gândim (decât când e prea târziu… uneori… mai mereu) că noi lipsim timpului. El e acelaşi mereu, el stă … noi trecem. * Fugim de timp în timp să ne găsim… timpul. * Timpul - nu-l lăsa să fie stăpânul timpului tău… * Toate ceasurile pe care le-am purtat în timpul vieţii au stat, s-au stricat. Acum nu mai port. Acesta să fie motivul pentru care nu vreau să văd/simt cum timpu-mi trece???... * La cumpăna dintre ani şi timpul zăboveşte în… trecerea noastră prin el. * Timpul e unul. Viaţa e aceeaşi. Doar noi ne perindăm cu ea - Viaţa prin el - Timp. * Calendarul - numărătoarea aţei de pe mosoru-ţi… * Când ne lovim cu capul de pragul de sus şi încă nu-l vedem pe cel de jos, e de bine, n-am ajuns la cea mai înaltă treaptă a pragului de sus, încă mai avem de învăţat, timpul curge în favoarea noastră… * Doar oamenii îşi au timpul lor. Timpul… n-are timp. * Timpul e totul. Oamenii… doar o rotiţă din angrenajul său de care se poate lipsi. * Oglinda îţi oferă trecerea ta prin timp. Niciodată aceeaşi, se ghidează după starea-ţi… * Timpul e un lucru câştigat chiar dacă nu ne folosim de el… la timp. * În căutarea timpului pierdut,… doar goliciunea vorbelor. * Când acele ceasului vor muri, timpu-mi se va zvârcoli… * Necuprinsul timpului există în începutul fiecărui sfârşit … * Dincolo de şoapte, pe vocile din gând… TIMPUL. * Trecutul întors prin cuvinte, adună şoaptele tremurului din umbre… * Eternitatea – măsura trecutului adunat în toate orele ce vor să vină. * Limbile… de clopot ar fi mute fără dinţii din mintea prinsă-n pielea zilei de ieri ce anunţă ziua de mâine… * Timpul – în ochiul dinspre mine, nisipul clipei se zbate… clepsidra. * Bătăile pendulei – sărutul încarnat al timpului. * (prin/în) Timp – văzduhul înnegurat de gânduri vuind prin ninsoarea minţii cu timpanele încordate. * Timpul – în „licăririle” umbrei noastre, unduirile secundelor se târau… * Trecutul – golul pierdut în umbră… * În zgomotul paşilor minţii, pendula vesteşte trecutul prezentului de mâine… * Timpul n-a apus şi nu apune pentru nimeni, doar noi apunem în el… * Ştiu că timpul e preţios, iar când alţii n-au timp nici să se spele pe ochi (ca să se vadă pe ei) şi îl alocă/aruncă dincolo de ei, ajungi să fi mândru că nu ţi-ai ocupat timpul cu tine… degeaba. * Ceasuri calme – emoţia aparentă a umbrelor… * Azi… e deja ieri, dar devenim conştienţi de asta, abia mâine. * Măsura timpului – privirea ca o mustrare tăcută dintr-o lume trecută a cuvintelor (unui om fără amintiri). * Timpul – între uşurare şi teamă, minutele trec unul după altul măturând viaţa de/din moarte cu privirea…

...

Iubiţi-vă părinţii, iubiţii mult căci indiferent de felul şi forma lor, sunt singurii cei mai buni „profesori” în, de şi despre viaţă funcţie de mediul în care trăiţi. Cu mintea „deschisă”, puteţi decela întotdeauna între „aşa da şi aşa nu”, depinde doar de voi.

Să nu uiţi tată, …

… de pe 16 iulie 2013, orele 12,20, privesc timpul şi pe mine trecând prin el. Timpul e acelaşi şi oamenii din jurul tău la fel. Nu s-a schimbat nimic. Îmi văd doar barba crescută parcă dintr-odată când mă privesc în oglindă şi tot mai des, nici ea nu mai creşte, doar ghiocei apar şi mai mulţi şi mai moi… Te rog, de acolo de sus, trimite semnele tale că eşti bine, vino să ne strângem de mână, să ne îmbrătişăm şi… să nu uiţi tată! DUMNEZEU să te aibă în paza Lui!

Vorbe...

Dacă iubeşti pe cineva, dă-i libertate, lasă-l să zboare şi se va întoarce într-un timp… la tine. ... Eşti liber până în momentul în care conştientizezi că eşti, exişti… ... Coviltirul umbrei e pecetea( devenită de multe ori povară) trupului peste suflet. Arareori îl dăm deoparte şi doar pentru puţin timp, de teama frumosului şi de a simţi că trăim… ... Viaţa e sufletul străbătut de străzile minţii cu mâinile şi picioarele trupului. ... Prezentul e trecutul perceput prin iluzia viitorului. ... Iluzia iubirii a atât de măgulitoare încât te pierzi în ea şi uiţi să mai trăieşti… Iubirea. ... Poarta boemă a iubirii sub care „furi” boabe de rouă de pe buzele iubitei, e întotdeauna din florile sufletului. ... Focul aprins din „untura/grăsimea” iubirii, nu-l stingi niciodată cu apa vieţii… ... A ierta ţine de Dumnezeu. A-ţi cere iertare, nu ţine de vârstă, sex sau… situaţie, ci de OM. ... „totul e nimic” şi „nimic e totul”. Mă-ntreb la cine, ce şi cum ne raportăm când spunem „Iubirea e totul”?... ... Viaţa e un antrenament continuu… pentru/în iubire. ... Într-o lume a „băgătorilor în/de (z)seamă”, niciodată nu s-a vorbit şi nu se va vorbi de(spre) anonimi. Indiferent cum se vorbeşte(bine sau rău) atunci când se vorbeşte, nu vă întristaţi, bucuraţi-vă, doar atunci existaţi. ... Blestemul iubirii e să fi poet. ... Somnul cu ochii deschişi, te oboseşte mai tare când te trezeşte să-ţi trăieşti viaţa uitată în clipele (pe)trecute dormind… pe lângă tine. ... Drumul lung şi calea îngustă sunt singurele ce-ţi fac „dorul” să-l simţi cu fiece pas făcut, mai aproape… ... Respectul nu-l manifeşti faţă de o persoană sau alta, ci faţă de tine… dacă îl ai. ... Nevoia de tine (a celorlalţi) întotdeauna se manifestă cu adevărat, când eşti obosit… de tine. ... „Grosimea” nu-ţi dă întotdeauna „tăria” din „adâncimea”… obrazului. Sau ... „Tăria” nu-ţi este dată (întotdeauna) de „adâncimea” din „grosimea”… obrazului. ... Aşteptarea e bună… dacă faci ceva în/din aşteptarea ei. ... Anarhia din jurul nostru, continuă atâta timp cât nu ne punem ordine în „varza” gândurilor noastre şi râdem când trebuie să plângem şi plângem când ar trebui să zâmbim. ... „În viaţă să faci numai bine”, dar „binele” pe care-l faci, să fie „bine” şi pentru ceilalţi, nu doar pentru tine („binele” tău poate fi „rău” pentru ceilalţi). ... Viaţa pe pământ e doar un popas, un respiro în care inspirăm sau expirăm… „petele” ce trebuie sau nu, în călătoria din noi - suflet. ... Condiţia de om nu dispare prin uitarea iubirii de/prin fizic(poate doar uitarea de regnul animal), însă când uităm să (ne) iubim sufletul, omul nu mai există decât ca şi „robot”… prin gândire. ... Vine o zi când supus unui tir de întrebări cu, de şi despre tine puse, răspuns să dai. Curaj îţi trebuie. Ai nevoie de aripile cu care să zbori prin nimicul din tot…ul minţii şi trupului, să-ţi afli sufletul. ... Să nu judecăm reacţiile, întâmplările, evenimentele altora. Călătorim în spaţiul din timpul celorlalţi(în timpul nostru) pentru a ne întregi în… egoismul nostru, sufletul. ... Cuţitul întors în rana inimii, adânceşte preludiul din agonia extazului de ieri… ... Somnul, nu să-l „dormi” azi pentru ieri, e necesar, ci doar dacă e „dormit” pentru regenerarea organismului… pentru ziua de mâine. ... Singurul lucru de care sunt sigur în viaţă, e că totul este relativ, mai puţin moartea, dar nici ea nu ştiu când vine… ... Sufletul respiră atâta timp cât prin „perfuzia vieţii” mai există/curge picătura/stropul iubirii… ... Între lingurile de „varză”, doar „şpriţul” din stropii perfuziei se serveşte la „cârciuma” vieţii din colţul inimii. ... Bolboroseala cuvintelor- dorinţa nerostită a gândurilor deavalma. ... Fiecare îşi duce crucea cât îi e dat să o poarte… ... Munceşti o viaţă pentru a-ţi putea plăti medicamentele ce-ţi conferă iluzia că poţi trăi… o clipă. ... Viaţa e o continuă încercare, dar nu să faci tu „încercarea”, ci să treci prin încercările date… ... Lacrimile îţi pot spăla ochii/sufletul, dar lasă urme/cicatrici arzându-ţi obrajii… ... Pe principiul „omul luat ca individ, e deştept, însă luat la grămadă, sunt o mare de proşti- efectul de turmă”, cucul e cuc doar în pădure, prins alături de alţi semeni, e un „papagal”. ... Libertatea şi liberul arbitru e doar în noi, în iluzia creată de gândurile noastre, altfel ea nu există, mai ales dincolo de noi… ... Bucuriile vieţii sunt întotdeauna scurte şi vin numai după ce am învăţat lecţia suferinţei să putem aprecia viaţa la justa ei valoare. Restul sunt doar iluzii… ... Nu de „problemele” tale să-ţi faci griji, alţii au grijă şi rezolvare pentru ele. Doar de „problemele” celor ce te ating, să-ţi faci… probleme. ... Ecoul fericirii persistă cu cât clipa de bucurie e mai intensă… ... Aşteptarea e grea, dar dacă înveţi şi ştii să aştepţi, aşteptarea nu poate avea decât rezultatul aşteptat. ... Iubirea e lovită de nulitate când eşti prins în cotidian… ... Dacă inima e „bomba” cu „tic si tac”, plămânul e cel ce-şi trece timpul doar la „tic” şi se opreşte la primul… „tac”. ... Indiferent de suferinţa oamenilor, când îi vezi cu lacrimi pe obraji, nu trebuie să simţi milă, compasiune, ci să te bucuri pentru ei. Îşi uşurează sufletul. Părerea de rău trebuie să o ai faţă de cei ce nu pot plânge… cu lacrimile ochilor. Interiorul lor e înnecat de lacrimile sufletului (chiar dacă nu le vezi)… ... Gândim, filozofăm, întrebăm(sau nu) despre naştere, viaţă, iubire, moarte… a celorlalţi. Oare vom găsi răspunsurile care să ne arate micimea noastră? ... Lucrurile se întâmplă întotdeauna când trebuie să se întâmple, nu când vrem noi… ... Istoria e aceeaşi peste tot, depinde însă de timpul fiecăruia şi de loc. Pentru cei plecaţi, ce nu sunt în locurile în care se scrie, e ca să-şi dea seama de ce au, iar cei ce ne privesc şi vor veni, să (între)vadă… speranţa. ... Pornind de la vorba „nici în luntre, nici pe punte” şi de la şovăiala, indecizia, îndoiala şi multe alte ale oamenilor, încerc/încep să-mi dau seama de ce s-au construit corăbiile/vapoarele… . Păcat că sunt prea puţine, prea scumpe şi pentru unii „oameni” prea departe… ... Gimnastica: - la „sol” suntem campioni de nici nu mai ştiu să număr anii, dar pentru asta nu trebuie să uităm să mulţumim tuturor „conducătorilor” care s-au perindat pe „sus”. Au avut grijă de „gropile” noastre nu doar să le păstreze, chiar să le mărească, înmulţească, de ogoare nu mai zic că au făcut şi bani - instalaţiile de irigare le-au dat la fier vechi şi au scos bani. Pământul l-au lăsat în plata cerului - soarele l-a dogorit şi crăpat, iar norii l-au inundat - asta ca să ne ajute şi la echilibristică, pardon, la… „bârnă”, de „sărituri” nu mai zic, nici cangurii nu ne întrec la săritul „crăpăturilor” din ogoare. „Paralele” e una din ramurile gimnasticii( ca şi la „inele”) la care nu mai „contăm”/concurăm decât din când în când să vadă lumea că nimeni nu ne poate întrece. Nu mai „concurăm” că n-avem… concurenţă. E un sport acontat de cei de „sus”. Ca să rămână în picioare, viaţa… i-a învăţat să se plieze după cum „bate vântul”, adică mai tot timpul „ paralel(i)e” şi trecem prin „inele” când se schimbă „curentul”… la „alegeri”. ... Prin „încercările” date, timpul îşi marcă amprenta asupra vieţii/omului… ... Cea mai bună veste pe care o putem primi, e că soarele răsare în fiecare dimineaţă în care ne trezim. ... Evlavia vorbită de „judecata” minţii, nu are nicio valoare dacă nu e filtrată de/prin suflet. ... Liniştea sufletului o afli când IERŢI şi înveţi să uiţi şi uiţi greşelile făcute din şi fără voia aproapelui tău. ... Să faci în aşa fel încât să nu-ţi piară/treacă dorul(de orice fel) niciodată, căci atunci când trece, vei trece şi tu… ... Indiferent de ce, pentru cine, cum şi când faci ceva, să nu (i)o spui. Realitatea e că faci doar pentru tine şi sufletul tău… ... Să plângi îţi face bine, dar să nu-ţi dai voie şi să nu ai timp să… te plângi.

Cerere

Stau pe la uşi, îmi aştept moartea să mă elibereze, doar o clipă cât o viaţă, îi mai cer să-i strâng la piept pe cei dragi ai mei, să-i întăresc şi bine să le spun că va fi, că Tu, Doamne, în sânu-Ţi mă vei primi şi linişte şi pace va fi. Mulţumesc Doamne !

Iertare

Am tras, o viaţă am tras de multe ori fără să judec şi-am gresit. Când alergam prin viaţă, stop mi-am pus la picioare, dar nu m-am oprit, am continuat fără să judec cu mintea, cu sufletul s-alerg, greşeli să fac şi Doamne, mi-am (s)pus STOP la minte, dar sufletul nu l-am găsit. Imi fuge şi acum hoinar pe nebănuite străduţe şi totul de mai bine de o lună şi mi-am (s)pus STOP a doua oară, acum la suflet, să-Ţi cer iertare, să mă ierţi, la Tine să mă primeşti. Doamne, de cei dragi să ai grijă, să-i întăreşti, eu, eu sunt al Tău acum şi-n veci. Mulţumesc. Iartă-mă Doamne !