Aşteptare

În faţa
mormântului gol,
străjile,
Mariile

stăteau,
plângeau
şi se rugau,

din toţi porii
trupului lor
se-ntrebau
unde,
când
şi mai ales
cum
Iisus
nu mai e.

În stânga, în dreapta
cu toţii umblau
şi întrebau
pe orişice vietate,
de au văzut,
ştiut…

dar El
nu era,
nu S-arăta.

Aştepta
să vadă,
să simtă

pocăinţa,
smerenia

apostolilor
şi ucenicilor

Săi.

Iată-ne
şi
Iartă-ne

Doamne.
Suntem ai Tăi !

Giulgiul

L-au înălţat

pe Cruce

sus

şi-au pus la stânga şi la dreapta Lui
câte un tâlhar
ce-ar merita să-ndure
chinuri lungi
şi biciuri
şi aruncat în hăuri.

Dar El,
iertat-a pe amândoi
când unul se căii
şi-n Rai cu El

p-acela îl luă…

Stropind
în jur furtună
şi tunete urlând,
puhoiul cel de lume
s-a speriat,
fugit-au încotro văzut-au ochii

şi L-au lăsat
pe al lor Iisus

răstignit pe Cruce.

În dimineaţa ce-a urmat,
Maria- mama sa,
de pe cruce jos l-a dat,
cu mir sfânt
pe trup L-a uns,
sub lespezi

L-a înmormântat.

Şi-a venit a treia zi
la El ca să se-nchine,
dar lespedea de pe mormânt,
era deoparte dată

şi doar

Giulgiul

cu chipul Său imprimat,
mai era.

Învelea o piatră…

Răstignirea

El

Golgota
a urcat
sleit de braţe
şi picioare,

de greutatea
ce-a purtat

pe umeri,

Crucea păcatelor noastre.

A fost uşor,
aşa scrisa era,
să-L aşeze
pe Crucea Sa,

în fapt a noastră

şi cu piroane ei veneau,
piroane grele, dure,

braţele şi picioarele-I străpungeau
ţintuindu-L

sus

pe Cruce.

Şi ei,
miraţi,
buimaci de-a dreptul
că El nu murea,

cu suliţa-n coaste-L
străpungeau
umplând valea de sânge.

Şi ouăle
ce erau puse
la baza Crucii Sale,
pe loc Le înroşea

din drag

să ne ofere  
Jertfa Sa
în dar spre închinare.

Îţi mulţumim
Doamne Iisuse Hristoase
pentru dragostea Ta
şi Ne iartă
păcatele noastre.

Amin !

Golgota

Stam toţi
privind lungiţi
la El,
în capătul Golgotei
cum cei din groapă
Îi puneau,
s-o urce
cu o Cruce.

Crucile lor
şi pline de păcate,
atârnau greu

şi Începea să urce.

Prin dreptul
fiecăruia ce trecea,
Îi lua şi a sa cruce
şi tot urca,
urca,
urca-n Lumina
hărăzită Lui
s-o pogoare pre noi
cu a sa căldură

şi

batjocura din noi,
hlizindu-ne la Cruce.

Era uşor,

doar pentru noi,
privindu-L şi hulindu-L
cum greu urca,
dar tot urca
povara noastră toată,

pe umeri El,
drept o purta

spre mântuirea noastră.  

Trădare

Puhoi
în jurul Lui erau,
Îl ascultau,
şi se rugau,

Îl rugau,
pe picioare Îl spălau

în noaptea aceea
când în zori cocoşul
de trei ori cânta,
Iuda din noi, Îl lepăda,

Singur în faţa cohortei de mişei
El rămânea,

în lanţuri Îl atârnau,
cu biciul jăruit loveau,
sângele, chipul stropea
şi El

şi El
cânta,

cânta şi se ruga
Iubirea şi Lumina
în noi se pogora.

C-am trădat…
ne iartă Doamne !

Închisoarea sufletului

Cu sufletul
în închisoare

trist

şi ars
de soarele zăbrelelor

şi ud
de mucegaiul zidurilor,

în foame,
urzici ţi-au dat,

în sete,
oţet pe buze au picurat,

sare
din lacrima ochilor Ţi-ai luat.

Ne-ai învăţat
Iubirea s-o luăm
din amar şi acru,
s-o simţim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pişcăturilor”
pline de venin.

Şi a trecut o zi
şi dormi
în pat de rogojini…

Aştept

Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.

Îţi mulţumesc !

Dezlegare

La umbra
gândurilor-pădure
răsturnate de foamea

de viaţă,

pe mare
Ai păşit
în liniştea
dezlegării la peşte
Hrănind
scoarţa din coaja
copacilor trunchiaţi
crescuţi

să vadă,
să simtă

albastrul de necuprins
al iubirii de nesfârşit

din apă, aer şi pământ.

Ne iartă micimea Doamne !

Săptămâna patimilor

Cu flori,

cunună eşti primit,
alaiul sufletului a pornit.

Străbaţi
lăuntrice străzi
în lung şi-n lat,
şăgalnice bucurii

primeşti.

Tu
cu braţe deschise
dăruieşti

Iubire

şi ştii
că-n săptămâna cât o viaţă,
pentru fiecare petală pătimeşti
lung şi dureros
pentru a noastre păcate

toate
adunate-n spini,
coroană de trandafiri

şi renaşti
într-un sfârşit

pentru noi-

un alt început…

Duminica floriilor

Într-o lume

a spinilor
« din tot şi toate »,
e o ea,

într-un an răsare,
curcubeu
curat şi pur,
strânge toate florile-n jur.

Oamenii-n a ei petale,
sufletul îl scot în larg
cerând binecuvântare
şi-o picătură de nectar.

Picătura
să ajungă,
patimile să le ungă,
să le usuce îndată,
curat în trup să facă

şi-n a lor minte uşoară,
să strecoare de se poate
într-o Duminică-n florii,
Dragostea Celui Dintâi,

săptămâna care vine,
patimile să fie alintate
de dor şi de speranţă,
căci se poate,

Dumnezeu

pe toţi

ne iartă !

Simplu

Să ştiu,
să vreau,

nu pot
să nu fiu eu,

nu pot
decât simplu
să-mi vorbesc

în discuţia cu mine,

în fapt cu El.

Simplu sunt,
simplu vorbesc
chiar dacă (pare) adânc gândesc,
cuvintele-mi în inimă le ţintuiesc.

Şi duc o luptă,
eu cu mine şi adânc

mă sfredelesc
să pot să mă-nţeleg,
să mă iert

când oamenii-n juru-mi roiesc.

Sentinţa
calm şi-ncet mi-aş da,

să am durerea mea,
durere fizică şi grea,
căci indiferent de apăsarea sa,
mult mai uşoara-mi va părea
decat durerea ce-n minte şi suflet

o slujesc.

Iartă-mă Doamne !

Crucea

Tu, Doamne,
purtat-ai în spinare
a lumii cruce de păcate,

pe Golgota ai urcat,
ai curăţat-o toată

ş-ai destrămat-o.

Ai destrămat-o
în aşchii mii,
ne-ai dat
la fiecare câte una,
un fulg în zbor să fie ea,
să ducem în spinare
povara vieţii noastre

pe Pământ.

Dar e păcatul
mult prea mare,
din neam în neam
noi îl purtăm,

l-avem de la născare.

Ne pregăteşti
în fel şi chip,
noi demn să o purtăm,
dar oare vom putea-nvăţa
chemarea- Ţi s-o vedem ?

Urcuşul e greu,
anevoios adesea,
căci lângă noi e el,
ne-mbie şi ne-mbată
din plăcerea lumească.

Iţi mulţumesc
că-mi dai putere
să trec prin toate câte sunt,
privesc la stele
şi Te simt,
durerea-n suflet mi-o alin.

Mă iartă Doamne
că sunt om,
greşesc ades,
păcatul meu,
dar uneori
mi-e tare greu.

Ajută-mă
de cad,
să mă ridic,
să-mi urc Golgota mea,
să-mi curăţ crucea,
aripi în zbor să fie ea,

copiilor mei,

copiilor Tăi.

Amin !

Ne plouă… întinerire

Mă uitam cum

ca doi străini ne îngropam în noapte
pe la tâmple
aprindem din ce-a fost
şi vedeam
cerul
printre firele de-un alb-argintiu

şi ne prefacem că totu-i normal.

Altele

de-un negru aprins
te privesc dezbrăcându-ţi ochii

să mă bucur

suflete fumegând furtuni
acum
caută adăpost sub mirt
cât mai e timp

pe degete
că-ntineream
cuvânt niciodată rostit
pentru viaţa de după
rana
ce casă din pământ
pansată cu pânza de păianjen

împodobit
noaptea peste noi
cu flori viu colorate

tristeţea cadenţată
ca o grindina povestită
şi-un visin în roade

ne prefacem că totu-i normal.

Hrăneşte
gânduri smerite
în zbor umbre
pe odihnite drumuri
păsări

ne mângâie frunţile.

Atâta lumină am fi putut bea…



Stefania Zamfir/ Marius Iulian Zinca, Plouă peste noi/ Întinerire, duet aprox. 1 la 1

Amăgirea nopţilor

Sunt floarea de salcâm, pe pieptu-ţi înfloresc
hărţuit de imaginea nudă a disperării,
ofranda unui plâns de tei, la trunchiu-i te cerşesc
cu mâinile în noaptea caldă.

Sunt spinii unui trandafir, de unde-o să mă tai?

Cu teama şi neliniştea în gândire,
te învelesc în galben viu, la piept vreau să mă ai.

Pierd cumpătul, încep să tremur,
sunt zbor, un joc de rândunea
şi pielea se înfiora,

cuibul mi-e sub streaşina ta.

Pe chipul fără culoare timpul pierea,
sunt o candoare de lalele
în noaptea cenuşie şi umedă,
un menuet de viorele.

Buzele şi gura mi se uscaseră.

Sunt eu, pădurea şi imaşul,
tăcerea se prelungea,
îţi înfloresc ca toporaşul

într-o încremenire încordată.

Sunt freamătul nopţii de mai
cu gândirea pustiită
când mi te dau şi mi te dai
cu vorbe aproape înghiţite.

Sunt lumânarea ta, o candela de nopţi
trecând prin peisajul tinereţii,
iubindu-te frumos,

doar eu te duc spre bolţi.

Nu puteai trăi fără mângâiere şi amăgire.

Luminiţa Amarie/ Marius Iulian Zinca, Lumânarea nopţilor/ Amăgirea mângâierii, duet 1 la 1

Liniştea cuvintelor

Totul curgea.

Răsar prin ochiul dimineţii
din când în când,
amintiri cu unghii pătrate.

Se auzea un foşnet.

Rotunde, ascuţite,
stelele îşi trimiteau
pe buza pământului cu urme de paşi,
ultimele raze
ce nu se mai întorc niciodată.

Zorii zilei se prelingeau,
se stinge ultima clipă de ploaie
inundată de o lumină blândă.

O vreme, nu am înţeles de ce
reflexele calde,
întrebările rămâneau cu tâmpla lipită.

Răspândeau pace şi liniste
în bătaia inimii tale.

Întunericul se cuibărise în unghere,
priviri înainte şi înapoi rostesc
printre valuri de transpiraţie
ce doar tremurul pleoapelor deschise
din respiraţia ce devenea tot mai precipitată,
poate culege îmbrăţişând,
fericire înlăcrimată.

Rămân în azi
ultima pregătire,
răsar în mâine
pentru un somn îndelungat.

Dacă uit mersul, bat din aripi.

Linişte…


Gia Ionaşu/Marius Iulian Zinca- Cuvinte/Linişte- fericire inlăcrimată, duet 1 la 1

Sub întrebarea timpului

 
Rămâne doar urma paşilor mei
sub influenţa tensiunii,

uneori rătăciţi, alteori adunaţi în cercuri, spirale, gânduri
ascult şuvoiul de cuvinte.

Nu sunt mult, nu sunt puţin, sunt doar eu.

Simţindu-mă singur,
desenez stâncilor suflete frumoase
într-un fel romantic cu ochii.

Valurile vieţii le va păstra mereu sclipirea
încreţită la colţuri, concentrată
la malul nisipurilor din clepsidre.

Ascult
şi-n fiecare colţ din suflet sădesc lumină,
mărturisiri ce veneau mult prea repede
cu umbrele vântului ce le spulberă în mii de nopţi,

verificam sentimentul de linişte.

Sunt doar eu în lume, cu al meu dor, cu mine.

Eram tot acolo,
uneori ating visul… e trecător
încât îmi sparge spaţiul dintre gând şi suflet
să-l pună

(cred, doar cred în el şi-l simt, doar simt)

sub semnul întrebării
în spatele timpului

rămâne urma sufletului meu

păşind în viaţă…



Carmen Ştefania Luca/ Zinca Marius Iulian- În spatele timpului/ Sub semnul întrebării, duet aprox. 1 la 1

Scrumiera muzei

Pentru că
de nervi
am imortalizat
în scrumieră
scânteia din privirea ta,

rumeg ţigări
când aprindeai sufletul,
căci timpul s-a oprit
în cuvinte

pentru mine.

Parfumul ţi l-am făcut esenţă
departe, cu el îmi stropesc înstrăinate
dimineţi şi seri
şi nici telefon nu mai am

legătura într-un album
cu lumea mea să cer nu pot

şi afară plouă.

Am adunat foi sifonate
într-un pahar de vorbe roşii
pline cu mi-ai fost odată,

cu năduf
am înrămat îngemănarea noastră
cu lemn de tei.

Sting ţigarile,
acum pot sa te regăsesc
una după alta,
muză în al meu vers

în scrumieră…


 Mihaela Meravei/ Marius Iulian Zinca- ştiu cum să te regăsesc muză/ În scrumieră, duet aprox. 1 la 1