Închisoarea sufletului

Cu sufletul
în închisoare

trist

şi ars
de soarele zăbrelelor

şi ud
de mucegaiul zidurilor,

în foame,
urzici ţi-au dat,

în sete,
oţet pe buze au picurat,

sare
din lacrima ochilor Ţi-ai luat.

Ne-ai învăţat
Iubirea s-o luăm
din amar şi acru,
s-o simţim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pişcăturilor”
pline de venin.

Şi a trecut o zi
şi dormi
în pat de rogojini…

Aştept

Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.

Îţi mulţumesc !