Parcurgând etape lungi,
femeile sunt zâmbet oglindite-n dimineaţa
din (ne)viaţa
ce poartă la cununie
bătând tactul
cu mâinile,
rochii albe ca zăpada
cu flori în păr şi stele pe sâni.
Răsturnate pe scaun,
cu degete subţiri şi lungi,
melancolice retrase,
urcă pe zidul barbatului
cu ochii pierduţi,
ai acelui barbat ce ştie să le caute adresa
târându-se greu
în jurnalul de domnişoare,
mişcându-se
şi înţelegând femeile.
Cuvinte în şoaptă
cu obrajii traşi
atunci când în privirea lor,
într-un moment de speranţă
bărbatul arde…
Ştefania Puşcalău/ Marius Iulian Zinca – Femeile sunt cuvinte/ Moment de speranţă, duet aprox. 1 la 1
cum să nu-mi placă? m-ai surprins plăcut :) nu m-aş fi gândit la aşa creație.
RăspundețiȘtergeremulțumesc!