Ne plouă… întinerire

Mă uitam cum

ca doi străini ne îngropam în noapte
pe la tâmple
aprindem din ce-a fost
şi vedeam
cerul
printre firele de-un alb-argintiu

şi ne prefacem că totu-i normal.

Altele

de-un negru aprins
te privesc dezbrăcându-ţi ochii

să mă bucur

suflete fumegând furtuni
acum
caută adăpost sub mirt
cât mai e timp

pe degete
că-ntineream
cuvânt niciodată rostit
pentru viaţa de după
rana
ce casă din pământ
pansată cu pânza de păianjen

împodobit
noaptea peste noi
cu flori viu colorate

tristeţea cadenţată
ca o grindina povestită
şi-un visin în roade

ne prefacem că totu-i normal.

Hrăneşte
gânduri smerite
în zbor umbre
pe odihnite drumuri
păsări

ne mângâie frunţile.

Atâta lumină am fi putut bea…



Stefania Zamfir/ Marius Iulian Zinca, Plouă peste noi/ Întinerire, duet aprox. 1 la 1