marți, 23 aprilie 2013

Amăgirea nopţilor




Sunt floarea de salcâm, pe pieptu-ţi înfloresc
hărţuit de imaginea nudă a disperării,
ofranda unui plâns de tei, la trunchiu-i te cerşesc
cu mâinile în noaptea caldă.

Sunt spinii unui trandafir, de unde-o să mă tai?

Cu teama şi neliniştea în gândire,
te învelesc în galben viu, la piept vreau să mă ai.

Pierd cumpătul, încep să tremur,
sunt zbor, un joc de rândunea
şi pielea se înfiora,

cuibul mi-e sub streaşina ta.

Pe chipul fără culoare timpul pierea,
sunt o candoare de lalele
în noaptea cenuşie şi umedă,
un menuet de viorele.

Buzele şi gura mi se uscaseră.

Sunt eu, pădurea şi imaşul,
tăcerea se prelungea,
îţi înfloresc ca toporaşul

într-o încremenire încordată.

Sunt freamătul nopţii de mai
cu gândirea pustiită
când mi te dau şi mi te dai
cu vorbe aproape înghiţite.

Sunt lumânarea ta, o candela de nopţi
trecând prin peisajul tinereţii,
iubindu-te frumos,

doar eu te duc spre bolţi.

Nu puteai trăi fără mângâiere şi amăgire.

Luminiţa Amarie/ Marius Iulian Zinca, Lumânarea nopţilor/ Amăgirea mângâierii, duet 1 la 1