La umbra
gândurilor-pădure
răsturnate de foamea
de viaţă,
pe mare
Ai păşit
în liniştea
dezlegării la peşte
Hrănind
scoarţa din coaja
copacilor trunchiaţi
crescuţi
să vadă,
să simtă
albastrul de necuprins
al iubirii de nesfârşit
din apă, aer şi pământ.
Ne iartă micimea Doamne !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu