vineri, 31 decembrie 2010

Amăgirea mângâierii



Hărţuit de imaginea nudă a disperării,
cu mâinile reci în noaptea caldă,
cu teamă şi nelinişte în gândire,
îşi pierdea cumpătul, începea să tremure
şi pielea se înfiora…

Pe chipul fără culoare timpul pierea
în noaptea cenuşie şi umedă,
buzele şi gura i se uscaseră
şi tăcerea se prelungea.

Extrem de calm
într-o încremenire încordată,
gândirea îi e pustiită.

Cu vorbe aproape înghiţite
trecea prin peisajul tinereţii.

Nu putea trăi fără mângâiere şi amăgire.