Am închis o clipă ochii,
să scornesc forme
în rotocoale albastre de fum,
când, cu o mângâiere blândă,
un fluid mi-a învăluit sufletul
cu un val de căldură
în liniştea aşternută peste gândirea crispată
de amurgul ce se reflecta în râu
cu un foşnet ireal
din sunetul îndepărtat al viitorului.
În străzile ce răsunau
de zgomotul paşilor minţii mele,
prin ferestruica ochilor,
un crâmpei de soare… tivea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu