Sprijinindu-şi
în mâini capul,
căzu pe gânduri
cu ochii uscaţi
şi fierbinţi,
cuprins de dezgust,
simţind
viaţa perindându-se
ca o stafie rătăcită
cu braţele desfăcute
înspre soarele
amurgului prelins
spre noaptea
luminată de lună
într-o măreţie liniştită
în flori, în pietre
şi-n furtună…
Apar încetul cu încetul,
stelele drumului
din noaptea picăturilor
unei fântâni
cu vocea înecată
în lacrimi, găsise…
drumul spre casă.
S-a regăsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu