S-a pomenit îngrozitor de singur.
Sub piele părea
că nu mai pulsează viaţa,
îl luase cu frig.
Se uita imprejur
cu faţa descompusă,
pământie,
cu umerii căzuţi.
Nu mai înţelegea lumea.
Galben şi livid la faţă,
se ferea cu sfială
când imaginea vieţii
a devenit nedesluşită.
O strivise sălbatic
sub picioare
şi o împinse
până la marginea trupului.
Destul de liniştit,
pentru o clipă
cufundat în tăcere,
învăţase dintr-o dată
să vadă.
Cu o expresie vagă,
de bucurie
şi de nevolnică emoţie,
faţa începu să lucească,
fălcile îi zvâcniră,
ochii i se făcuseră mici.
Nu era nevoie de vorbe multe.
Recăpătând inocenţa,
vântul plutind, se juca
cu vorbele şi gândurile lui
fulgerându-i o întrebare:
I se cuvenea tot răsfăţul vieţii?
Gândea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu