luni, 13 decembrie 2010

Zâmbind tăcut




Ameţit uşor
de melancolia mistică,
auzeam
cum zbârnâiau coardele
claviaturii inimii.

Când şi când
pierdeam
privirea în adâncuri,
zâmbeam tăcut
la discuţiile plate
din lamentaţiile sonore
ce-şi ascundeau tristeţea
mângâind puful de pe obraji.

Puteam auzi frânturi
din tăcerea mohorâtă a…(ne)vieţii.