Rămase cu ochii aţintiţi în gol,
unde umbre ale înserării
zumzăiau încet
prelingându-se în încăpere
ca licărul unei ploi de stele
în adierea plină de nostalgie,
străbătând străzile
cufundate în întuneric
ca un văl uşor coborât
din cerul tot mai palid
în licărul pâlpâitor al lumânării,
întreruptă de motivul tumultuos
al furtunilor vieţii
ce nu-l ocolea.
Cu capul sprijinit în mâini,
faţa îi exprima o emoţie profundă.
Prin fereastra sufletului… stelele-i zâmbeau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu