În lumina lunii

  

Fruntea cu tâmple adâncite

tremura de furie

de propria neputinţă.

Faţa e umedă, plânge.

Lacrimile se rostogolesc pe obraji.

Cu capul întors într-o parte,

se aplecă asupra chipului aflat în umbră,

scăldat în lacrimi

cu ochii pe jumătate deschisi şi galbeni

în soarele de seară

Ca o cometă,

amintirile scufundate

îi veneau în minte

   Deodată…

tremura de nerăbdare

să perceapă

întunericul şi vântul

invadându-i trupul,

ca pe o eliberare.

Visa fără încetare cu gura căscată

să culeagă stele în lumina lunii.