Sanctuare adumbrite

Într-o singurătate suportabilă

cu privirea adumbrită de plictis,

ziua se strecura…

Ascuns în străfunduri

cu voce înceată,

strop cu strop

se rostogoli în note izolate

sub ploaia de gânduri

rămânând nemişcat, cu ochii plecaţi,

scârbit de lume

ascunzând orgoliul

într-un stoicism discret

de amorţeală

din nuanţa tristă a cerului

cu o îndrăzneală plină de candoare,

în senzaţii recente

se lasă legănat

de ramuri desfrunzite

   zbârlindu-se mărunt

   precum fluturii de noapte

   învârtindu-se în jurul lumânării.

   Printre treburile plicticoase din viaţă,

   într-o ipocrizie naivă, privea în gol

   slugărnicia comportamentului

   viermilor ce mişunau în burtă,

   iar cuvintele se înlăturau de la sine,

   pierdut într-o visare dureroasă

   dintr-o excepţie încântătoare

   a bucuriei aproape viscerală din spatele uşilor

      către sanctuare… pline de întuneric.