duminică, 12 decembrie 2010

Sanctuare adumbrite

Într-o singurătate suportabilă
cu privirea adumbrită de plictis,
ziua se strecura…

Ascuns în străfunduri
cu voce înceată,
strop cu strop
se rostogoli în note izolate
sub ploaia de gânduri
rămânând nemişcat, cu ochii plecaţi,
scârbit de lume
ascunzând orgoliul
într-un stoicism discret
de amorţeală
din nuanţa tristă a cerului
cu o îndrăzneală plină de candoare,
în senzaţii recente
se lasă legănat
de ramuri desfrunzite
   zbârlindu-se mărunt
   precum fluturii de noapte
   învârtindu-se în jurul lumânării.

   Printre treburile plicticoase din viaţă,
   într-o ipocrizie naivă, privea în gol
   slugărnicia comportamentului
   viermilor ce mişunau în burtă,
   iar cuvintele se înlăturau de la sine,
   pierdut într-o visare dureroasă
   dintr-o excepţie încântătoare
   a bucuriei aproape viscerală din spatele uşilor
      către sanctuare… pline de întuneric.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu