luni, 11 aprilie 2011

GHEORGHE PĂUN




Lumina se duce spre sud speriată
Şi-mbrăţişat în crengi, mă pierd a multa oară
Să mă lipească iar într-o bucată
În carotide de mărgean.

Alerg necontrolabil
Pe jumătate, cam zurliu,
Şi cu privirea agăţată-n grindă,
Lumina curge prin vitralii.

Voi aştepta întroienirea
Descântată către soare
Din nocturna ce constrânge
Şi îmi zâmbesc constant, fără motiv.

Am pleoapa bântuită de-o veche dioramă
Şi în nisip apar, pulsează stele
Şi parcă-aşteaptă să raspund la o-ntrebare
Din raza de lună în alb descântată.

Un joc fără reguli mă cere
Când calc în grădina minunilor Tale,
Cu fruntea de lut, ca uitat la-nviere,
Nu am putere, nici chemare.

Se-aprind deja pe drum făclii
Şi roata de moară, eterna,
Bolnav fără boală, lumina mă doare,
Dar trecătorii, orbii, parcă nu văd nimic.

Bibliografie : Haina Arlechinului,
Editura Tiparg, 2009