GHEORGHE PĂUN

Lumina se duce spre sud speriată

Şi-mbrăţişat în crengi, mă pierd a multa oară

Să mă lipească iar într-o bucată

În carotide de mărgean.

Alerg necontrolabil

Pe jumătate, cam zurliu,

Şi cu privirea agăţată-n grindă,

Lumina curge prin vitralii.

Voi aştepta întroienirea

Descântată către soare

Din nocturna ce constrânge

Şi îmi zâmbesc constant, fără motiv.

Am pleoapa bântuită de-o veche dioramă

Şi în nisip apar, pulsează stele

Şi parcă-aşteaptă să raspund la o-ntrebare

Din raza de lună în alb descântată.

Un joc fără reguli mă cere

Când calc în grădina minunilor Tale,

Cu fruntea de lut, ca uitat la-nviere,

Nu am putere, nici chemare.

Se-aprind deja pe drum făclii

Şi roata de moară, eterna,

Bolnav fără boală, lumina mă doare,

Dar trecătorii, orbii, parcă nu văd nimic.

Bibliografie : Haina Arlechinului,

Editura Tiparg, 2009